Selectați pagina

Avva Pimen: cel ce se prihăneşte pe sine în tot locul află odihnă

Avva Pimen: cel ce se prihăneşte pe sine în tot locul află odihnă

Povestit-a fericitul Zosima că odată a şezut puţină vreme în lavra lui avva Gherasim şi avea acolo pe unul iubit. Deci într-o zi şezând noi şi grăind pentru folos, a venit pomenire de cuvântul acela care a zis avva Pimen, că cel ce se prihăneşte pe sine în tot locul află odihnă. Asemenea şi de cuvântul care a zis avva muntelui Nitriei. Că întrebat fiind: ce ai aflat mai mult în calea aceasta, părinte, el a răspuns: a se prihăni şi a se defăima pe sine totdeauna. Pe care cuvânt l-a şi adeverit cel ce l-a întrebat, zicând: altă cale nu este, fără numai aceasta. Deci pomenind noi de acestea, ziceam între noi minunându-ne, câtă putere au cuvintele sfinţilor. Cu adevărat, orice au grăit, din lucru şi din adevăr au grăit, precum a zis marele Antonie. Şi pentru aceasta sunt puternice, pentru că s-au grăit de cei ce erau în lucruri, precum porunceşte un înţelept zicând: pe cuvintele tale să le adevereze viaţa. Acestea vorbind noi între noi, a zis acela: şi eu am încercat cu lucrul aceste cuvinte şi odihna care se face prin lucrarea lor. Că odată aveam în lavra aceasta iubit cu adevărat pe un diacon care nu ştiu de unde a luat prepus asupra mea pentru un lucru care îi aducea lui scârbă. Deci a început a se purta către mine cu posomorâre. Iar eu văzându-l pe el posomorât asupra mea, l-am întrebat ca să ştiu pricina scârbei. Iar el mi-a zis: lucrul acesta l-ai făcut şi pentru aceasta sunt mâhnit asupra ta. Iar eu neştiind în sine-mi un lucru ca acesta, precum zicea acela că am făcut, îl încredinţam că n-am nicidecum ştire de lucrul acela. Iar el nu se plecă, ci mi-a zis: iartă-mă, nu cred! Deci, ducându-mă la chilie, mă încercam pe mine mai cu deadinsul, de am făcut un lucru ca acesta şi nu aflam. După aceea l-am văzut pe el ţinând sfântul potir şi împărtăşind pe fraţi şi l-am încredinţat pe el cu aceasta, zicând: nu mă ştiu să fi făcut ceea ce zici. Şi nici aşa nu s-a plecat. Deci iar venindu-mi întru sine şi aducându-mi aminte de cuvintele acestea ale sfinţilor părinţi şi crezându-le cu adevărat, am întors puţin gândul şi am zis întru sine: diaconul cu adevărat mă iubeşte şi în dragoste pornindu-se, mi-a arătat ceea ce avea inima lui pentru mine, ca să mă trezesc şi să nu mai fac acest lucru. Însă, ticăloase suflete, de vreme ce zici că nu ai făcut acest lucru, adu-ţi aminte de celelalte rele care ai făcut şi nu le ţii minte şi socoteşte, că, precum cele ce ai făcut ieri şi alaltăieri le-ai uitat, aşa şi acest lucru l-ai făcut şi l-ai uitat. Deci, din gândul acesta mi-am plecat inima aşa, cum că cu adevărat l-am făcut şi l-am uitat, ca şi pe cele mai dinainte. Apoi am început să mulţumesc lui Dumnezeu şi diaconului că printr-însul m-am învrednicit să-mi cunosc greşeala şi să mă pocăiesc pentru dânsa. Deci, sculându-mă cu astfel de gânduri, m-am dus la chilia diaconului, ca să-i fac lui metanie şi să cer iertăciune, precum şi să-i mulţumesc. Şi stând lângă uşă, am bătut într-însa. Şi acela deschizând şi văzându-mă, mi-a pus îndată întâi el metanie, zicându-mi: iartă-mă, că de draci am fost batjocorit, bănuindu-te pentru lucrul acela! Căci cu adevărat m-a încredinţat Dumnezeu că tu cu nimic nu eşti părtaş la acest lucru, nici nu ştii câtuşi de puţin de el. Dar începând şi eu să răspund pentru acesta şi să-l încredinţez, acela mi-a tăiat cuvântul zicând: nu este trebuinţă! Deci a adăugat fericitul Zosima zicând: iată smerenia cea adevărată, cum a arătat-o pe ea inima celui ce o iubeşte! Căci nu numai că nu s-a smintit asupra diaconului, una, că a presupus pentru dânsul ceea ce nu ştia şi fără de cuvânt s-a scârbit asupra lui, care în aşa fel erau că puteau să plece şi pe un vrăjmaş, şi cu cât mai vârtos pe un prieten adevărat. Nu numai dar pentru aceasta nu s-a smintit, precum am zis, ci şi asupra sa şi-a luat greşeala care n-a făcut-o, socotind cuvântul aceluia mai vrednic de credinţă decât inima sa şi nu numai atâta dar s-a ispitit a se pocăi înaintea lui, şi-i mulţumea că printr-însul s-a izbăvit de păcatul pe care nicidecum nu-l ştia.

 

(din Patericul Sfinților Bătrâni, Pentru avva Zosima)

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: