Select Page

Avatonul Sfântului Munte

Avatonul Sfântului Munte

I

La întâlnirea Consiliului de Miniștri ai Afacerilor Externe din Comunitatea Europeană ținută pe 15 septembrie 1997, ministrul grec de atunci al Afacerilor Externe, Theódoros Pángalos, ca răspuns la dorința expresă a monahilor athoniți, a încercat să obțină adoptarea „Declarației (unilaterale) a Greciei în legătură cu Declarația privind statutul bisericilor și organizațiilor neconfesionale” (anexată la Actul Final al Tratatului de la Amsterdam) ca Declarație Comună a tuturor celor cincisprezece state membre. Prin Declarația din 1997 se reamintește și se actualizează conținutul declarației comune în privința Muntelui Athos anexate la Actul Final al Tratatului de Aderare a Republicii Elene la Comunitatea Europeană (1979). (…)

Acest moment a oferit un bun prilej pentru o trecere cuprinzătoare în revistă a chestiunii „avatonului”[1] Sfântului Munte, subiect dezbătut adesea fără cuvenita cercetare și considerație.

II

a. (…) Interdicția intrării și șederii bărbaților în mănăstirile de maici și interdicția intrării și șederii femeilor în mănăstirile de călugări, adică avatonul în cel mai strict înțeles, este un concept foarte vechi, cu obârșii în însăși esența mișcării monahale, mai ales datorită lepădării de către cei dintâi anahoreți a oricărei plăceri materiale, inclusiv înfrânarea sexuală în înțelesul său cel mai cuprinzător. (…)

III

Principiul avatonului a fost păzit cu credincioșie de toate mănăstirile Muntelui Athos, fără excepție, chiar de la întemeierea lor. Ar fi poate folositor să facem acum o scurtă introducere în privința statutului Sfântului Munte.

Potrivit Articolului 105 din Constituția Greciei din 1975/1986/2001, peninsula Athosului aflată dincolo de Megáli Vígla, ce constituie Regiunea Muntelui Athos (Άγιον ‘Ορος, Sfântul Munte), este, în conformitate cu străvechiul ei statut privilegiat, o parte autoguvernată a Statului Grec, a cărei suveranitate a rămas astfel neatinsă.

În Sfântul Munte există cu totul douăzeci de mănăstiri suverane, entități juridice de drept public. Anexate acestora, ca dependințe, există alte așezăminte monahale, precum schiturile, chiliile, colibele etc., care nu au o personalitate juridică separată.

Mănăstirile Sfântului Munte, care astăzi sunt iarăși toate chinovitice (de obște), se supun nemijlocit jurisdicției duhovnicești a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului. Muntele Athos este totodată supravegheat de statul grec, prin Guvernatorul Sfântului Munte, numit prin decret prezidențial la recomandarea ministrului Afacerilor Externe și având, potrivit noului Regulament Intern al Ministerului Afacerilor Externe, gradul și salarizarea unui secretar general de regiune[2].

În cadrul Sfântului Munte există o deosebire limpede între administrația comunității monahale a celor douăzeci de mănăstiri și administrația fiecărei mănăstiri în parte.

Administrația întregului Munte Athos se face de către Sfânta Chinótită, alcătuită din douăzeci de reprezentanți ai celor douăzeci de mănăstiri, cu sediul în capitala Karyés. Acești reprezentanți sunt aleși potrivit rânduielii fiecărei mănăstiri și rămân în funcție un an. Autoritatea executivă este exercitată de Sfânta Epistasíe – patru reprezentanți aleși prin rotație, după un sistem tetradic: cele douăzeci de mănăstiri sunt împărțite în cinci tetrade, cu una din cele cinci mănăstiri athonite mai de frunte ca prim-membru al fiecărei tetrade. Pe rând, fiecare tetradă preia Sfânta Epistasíe pentru un an, care este condusă de reprezentantul mănăstirii mai de frunte din tetradă, Protoepistatul (sau Protosul, adică cel dintâi între epistaţi).

Organul administrativ suprem, care se întrunește de două ori pe an, la cincisprezece zile după Paști și pe 20 august, este Sfânta Sinaxă extraordinară, având douăzeci de membri, egumenii celor douăzeci de mănăstiri.

Fiecare dintre Sfintele Mănăstiri ale Muntelui Athos este condusă de Egumen, de Gherónție sau „Sinaxa Bătrânilor[3]” (Γερόντια) și de „Sfatul Egumenesc” (Ηγουμενοσυμβούλιο). Egumenul este ales prin vot secret, pe viață, de toți membrii obștii care au cel puțin șase ani de monahism. Membrii Gherónției sunt aleși pe viață după rânduielile interne ale fiecărei mănăstiri. În cele din urmă, Sfatul Egumenesc este alcătuit din doi sau trei membri, în funcție de rânduielile interne ale fiecărei mănăstiri, aleși anual de Gherónție dintre membrii săi.

Pe teritoriul Sfântului Munte, doar cele douăzeci de Sfinte Mănăstiri au drept de proprietate. Întreaga peninsulă athonită este împărțită între acestea, iar teritoriul ei este scutit de expropriere, potrivit unei prevederi constituționale exprese (Articolul 105 din Constituție). Obștea monahală se ocupă de administrarea bunurilor mobile și imobile ale mănăstirilor, care este însă exercitată de Egumen și Sfatul Egumenesc.

IV

(…) b. Obârșia tradițională a avatonului este confirmată și de legislația curentă, și anume Articolul 18 din Charta Constituțională a Sfântului Munte (1924), în uz din 1926, odată cu ratificarea sa de către statul grec prin Decretul legislativ din 10/16 septembrie 1926. Potrivit prevederilor Chartei Constituționale, intrarea femeilor în peninsula athonită este, după vechiul obicei, interzisă. Din punct de vedere al dreptului public însă, această prevedere era o lex imperfecta[4], căci nu prevedea sancțiuni în cazul încălcării ei. Împotriva unei femei ce încălca avatonul se putea lua doar măsura scoaterii forțate de pe teritoriul Muntelui Athos.

Această prevedere a fost totuși completată mai apoi printr-o lege ce pedepsea încălcarea avatonului, în urma debarcării câtorva doamne pe teritoriul Sfântului Munte în timpul celui de-al 9-lea Congres Internațional de Studii Bizantine, întrunit în aprilie 1953 la Thessalonic. Decretul legislativ 2623/1953 stipula că încălcarea avatonului se pedepseşte cu închisoare de la două luni până la un an, care, potrivit prevederilor generale ale Codului Penal, poate fi acum comutată în sancțiune fiscală. (…)

V

Să trecem acum la discutarea posibilelor reţineri ridicate din când în când în privința constituționalității prevederii legale ce stabilește avatonul Sfântului Munte. (…)

O primă abordare superficială ar putea duce la concluzia că interzicerea intrării femeilor pe teritoriul Sfântului Munte contravine principiului egalității și/sau constituie o restrângere a libertății persoanei. Atât principiul libertății, cât și principiul liberei circulații a persoanelor sunt consacrate nu doar de Constituția Greciei, ci și de numeroase tratate internaționale ratificate de Grecia, și reprezintă o parte integrantă a legislaţiei grecești și, mai mult, prevalează asupra oricărei prevederi legale contrarii, conform Constituției.

a. Principiul egalității, consacrat de Articolul 4 al Constituției, obligă legiuitorul să trateze în mod egal sau asemănător toți cetățenii greci, în condiții întocmai sau asemănătoare, și interzice orice favorizare sau defavorizare a acestora ca excepție de la regula generală.

Principiul egalității, însă, nu înlătură diferitele reglementări legale în cazuri diferite sau neasemănătoare, sau în cazuri care comportă condiții diferite sau speciale. Dimpotrivă, în astfel de cazuri este imperativă o tratare diferită, pentru că felurite temeiuri speciale (sociale, economice, religioase etc.) îndreptățesc pe deplin tratarea diferită, atât timp cât o astfel de tratare diferită este obiectivă și se bazează pe criterii generale și nepersonale.

Un astfel de caz este avatonul. Tuturor femeilor le este interzisă intrarea în Sfântul Munte, fără excepție. Ar fi un caz de încălcare a principiului egalității doar dacă anumitor categorii de femei sau doar dacă femeilor ce întrunesc anumite criterii li s-ar îngădui intrarea.

b. Libertatea personală (care, potrivit Articolului 5 paragraful 3 din Constituție, este inviolabilă) nu este nelimitată – așa cum, de altfel, stau lucrurile în cazul oricărui alt drept individual. Constituția menționează în mod anume că libertatea de circulație poate fi restricționată, în condițiile stipulate de lege.

Firește, astfel de restrângeri ale libertății persoanei și, cu precădere, ale liberei circulații a oricărei persoane, nu pot fi arbitrare. Ele trebuie îndreptățite de temeiuri suficiente, care să stea în slujba interesului social sau public comun, și este de datoria judecătoriilor să constate existența unor astfel de împrejurări.

Astfel, de vreme ce nimănui nu i-a trecut vreodată prin minte să conteste constituționalitatea celorlalte restricții de liberă circulație a persoanelor, cum ar fi interdicția intrării în zonele militare sau interdicția de pescuit sau vânat în anumite zone sau în anumite sezoane etc., pe același temei legal nici cazul avatonului nu reprezintă o încălcare a Constituției. (…)

Sursa: Ioannis Konidaris, Avatonul Sfântului Munte (Editura A. Sákkoulas, Athena, 2003)

[1] Άβατον înseamnă în grecește „(de) necălcat”, „(de) netrecut”. (n.tr.)

[2] Regiunile (περιφέρειες) sunt entitățile administrative primare ale Greciei, împărțite la rândul lor în prefecturi sau unități regionale. În urma reformelor legislative din 2010, secretarul general de regiune numit de guvern a fost înlocuit cu un guvernator de regiune ales prin vot popular. (n.tr.)

[3] „Bătrân” (Γέροντα) nu are aici un înţeles legat exclusiv de vârsta biologică, ci mai cu seamă de o maturitate duhovnicească; este echivalentul „Stareţului” din tradiţia bisericească slavonă. În Sfântul Munte (şi îndeobşte în Ortodoxia de tradiţie ellină) se face deosebire între Egumen (întâi-stătătorul unei mănăstiri, cu rol prioritar administrativ) şi Stareţ (monah experimentat, cu rol prioritar duhovnicesc); astfel, mănăstirea poate avea un singur Egumen, dar mai mulţi Stareţi („Ghéronda”).(n.tr.)

[4] „Lege nedesăvârşită” (în lat. în orig.) (n.tr.)

Ioannis M. Konidaris

Sursa: pemptousia.ro

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *