Selectați pagina

Atitudinea Constantinopolului reflectă aceeaşi boală duhovnicească care, în secolul al XV-lea, au condus Biserica la trădare şi ruşine

Atitudinea Constantinopolului reflectă aceeaşi boală duhovnicească care, în secolul al XV-lea, au condus Biserica la trădare şi ruşine

Să analizăm ideea de convocare a unui ,,Mare Sinod al Bisericii Ortodoxe” şi să vedem ce scria preacuviosul arhimandrit Iustin (Popovici) despre acest subiect. Vom cita din epistola sa din 7 mai 1977, adresată Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Părintele Iustin subliniază caracterul prematur al unui asemenea sinod, ca şi alegerea specială a temelor care arată limpede pretenţiile papiste ale patriarhului ecumenic. Iată ce scrie el: ,,Chestiunea pregătirii şi convocării unui Sinod Ecumenic al Bisericii Ortodoxe nu este nouă. Această chestiune a fost deja ridicată de patriarhul Meletie (Metaxakis) de tristă amintire, autorul unei schisme în sânul Ortodoxiei, consecinţă a aşa-zisului ‘Congres pan-ortodox’ ţinut la Constantinopol în 1923.

Nici un sinod din istoria Bisericii Ortodoxe, dintre aceste sinoade care sunt atât de pline de har şi călăuzite de Sfântul Duh, care sunt numite ecumenice, nu a fost convocat într-un mod atât de înşelător, cu teme de discuţie pregătite dinainte. Nici un congres, nici o conferinţă, nici un sinod organizat artificial nu a fost făcut printr-o convocare atât de periculoasă. Acest tip de adunare este cu totul străin de tradiţia sobornicească ortodoxă (sobornost). El nu face decât să copieze modelele de organizaţii occidentale, care sunt complet străine de Biserica lui Hristos. Realitatea istorică este clară în privinţa acestor chestiuni. Sfintele Sinoade ale Sfinţilor Părinţilor noştri au fost convocate de Dumnezeu şi nu s-au făcut decât pentru a dezbate una, două sau cel mult trei chestiuni; aceste chestiuni erau declanşate doar de ereziile şi schismele care alterau credinţa ortodoxă, divizau Biserica şi reprezentau un pericol grav pentru mântuirea turmei ortodoxe şi a întregii creaţii dumnezeieşti. Sinoadele Ecumenice ortodoxe au avut prin urmare mereu un caracter hristologic, soteriologic şi ecleziologic. Adică tema lor principală, mesajul lor principal a fost întotdeauna centrat pe Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, pe mântuirea noastră în El şi pe îndumnezeirea noastră în El”.

Referitor la delegaţii Moscovei şi Constantinopolului prezenţi la prima întrunire presinodală din 1987, convocată pentru a discuta despre ,,Sinodul Ecumenic” viitor, părintele Iustin scrie: ,,Pe cine reprezintă ei, ce Biserică şi ce popor al lui Dumnezeu ? Ierarhia Constantinopolului prezentă la această reuniune este alcătuită în principal din mitropoliţi şi episcopi in partibus. Sunt păstori fără turmă care nu au nici o responsabilitate concretă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea turmei lor însufleţite. Pe cine reprezintă această ierarhie şi pe cine va reprezenta ea la Sinodul viitor ? Patriarhul Constantinopolului a creat recent un număr mare de scaune episcopale şi mitropolitane; aceste scaune nu slujesc decât pentru a născoci titluri şi în realitate sunt pe deplin fictive, de vreme ce comunităţile care se găseau în aceste locuri nu mai există. Să nu ne îndoim, toate acestea nu fac decât să pregătească ,,Sinodul Ecumenic” viitor la care, mulţumită unei majorităţi constituite din aceşti delegaţi doar cu numele, numărul voturilor va ajunge pentru a susţine ambiţiile neo-papiste ale patriarhului ecumenic.

Toate acestea reflectă dorinţele ascunse ale personalităţilor binecunoscute din Patriarhia Constantinopolului, care caută să manipuleze toate Bisericile Ortodoxe autocefale şi Biserica Ortodoxă în general, pentru a dobândi ,,primatul de cinste” în sensul în care îl înţeleg aceste personalităţi. Primele 4 teme de discuţie, dintre cele 10 care vor fi propuse la Sinod, ilustrează limpede această încercare a Constantinopolului de a supune întreaga diasporă ortodoxă, adică lumea întreagă. Prin ele [temele de discuţie], ierarhii Constantinopolului urmăresc de asemenea să obţină dreptul de a face autocefale şi independente toate Bisericile din lume, astăzi şi în viitor, ca şi dreptul de a instaura o ordine ierarhică după placul lor – aceasta este, în realitate, adevărata miză a chestiunii ,,dipticelor”: nu este vorba pur şi simplu de a şti ,,ordinea de pomenire (a patriarhilor) în timpul liturghiei”, ci de a stabili rangul şi ierarhia Bisericilor la Sinoade etc.

Respect valorile străvechi pe care le-a moştenit această patriarhie, adică Marea Biserică a lui Hristos din Constantinopol. Mă înclin de asemenea în faţa crucii sale care nu este uşor de purtat, dar care, prin fire, este Crucea întregii Biserici. După cuvintele Apostolului Pavel, când un singur mădular pătimeşte, tot trupul pătimeşte. Respect de asemenea ordinea canonică şi primul loc (ca cinste) al Constantinopolului printre Bisericile Ortodoxe, egale ca cinste şi drept. Dimpotrivă, ar fi potrivnic duhului Evangheliei a permite Constantinopolului, din cauza dificultăţilor în care se află, să arunce toată lumea ortodoxă într-o prăpastie, aşa cum s-a întâmplat deja la pseudo-sinodul de la Florenţa. Dacă ar fi posibil să transformăm în legi definiţiile dogmatice şi canonice care nu au sens decât dintr-un punct de vedere istoric, fiind menite a da Bisericii aripi care să-i îngăduie să-şi ia zborul, atunci ele s-ar transforma în lanţuri care ar paraliza prezenţa sa transfiguratoare în lume.

Să fim sinceri: atitudinea reprezentanţilor Constantinopolului în cursul ultimilor 10 ani reflectă aceeaşi nelinişte şi aceeaşi boală duhovnicească care, în secolul al XV-lea, au condus Biserica la trădare şi ruşine. Oare atitudinea adoptată sub jugul turc constituie un exemplu de urmat în orice vreme ? În realitate, jugul turc este pentru Ortodoxie la fel de periculos ca jugul impus de Sinodul de la Florenţa. Astăzi situaţia este încă mai gravă. În epocă, Constantinopolul era o comunitate râvnitoare de multe milioane de credincioşi, capabili să depăşească rapid criza Bisericii lor, să fugă de controlul străin şi de ispita de a trăda credinţa şi Împărăţia cerurilor pentru o împărăţie pământească. Astăzi, Constantinopolul are eparhii fără credincioşi, episcopi care nu au pe cine să păzească şi care ar vrea să ţină în mâinile lor soarta întregii Biserici ! Nu trebuie, nu se poate să existe din nou Sinodul de la Florenţa astăzi.

Lupta de veacuri a Ortodoxiei împotriva absolutismului romano-catolicismului a fost o luptă pentru libertatea Bisericilor locale, a Bisericilor care erau universale, soborniceşti, depline şi întregi. Ar trebui acum oare să urmăm Roma care a căzut, sau o a ,,doua” sau ,,a treia” Romă asemănătoare pe deplin [cu prima] ? Se poate ca Constantinopolul, care vreme de secole s-a împotrivit biruitor supremaţiei papale şi absolutismului roman, datorită curajului ierarhilor săi sfinţi, clerului şi credincioşilor săi, să ajungă acum să ignore tradiţia sinodală a Ortodoxiei şi să o înlocuiască cu nu ştiu care ,,a doua”, ,,a treia” sau orice altă formă de Romă ?”[1]

Mai recent, patriarhul a participat activ la dialogul cu monofiziţii care, din nefericire, nu au fost conduşi de acest dialog la pocăinţă şi unirea cu Biserica Ortodoxă; dimpotrivă, acest dialog distruge Ortodoxia şi duce la apostazie. Să citim mai degrabă: ,,Cele două familii (ortodocşi şi monofiziţi) acceptă că ridicarea anatemelor şi condamnărilor va fi întemeiată pe faptul că Sinoadele şi Părinţii anatematisiţi şi condamnaţi în trecut nu erau eretici”[2]. Se poate accepta o asemenea hotărâre, care anulează hotărârile anterioare ale Sinoadelor Ecumenice ? Ţinând cont de tot ce am relatat, este greu să nu ajungem la concluzia că Patriarhia Constantinopolului adoptă, în realitate, o poziţie categoric anti-ortodoxă.

La începutul anului trecut, patriarhul Dimitrie i-a trimis o scrisoare Patriarhului Alexie al II-lea al Moscovei, în care vorbea despre Biserica Rusă din Diaspora ca despre o ,,aşa-zisă Biserică” şi declara că el nu recunoştea decât o singură Biserică Ortodoxă canonică pe teritoriul Rusiei, şi anume Biserica condusă de patriarhul Alexie. Ce am mai putea aştepta ? Un document care să declare că noi suntem schismatici sau vreo altă formă de condamnare oficială ?

Cu ocazia festivităţilor de înscăunare, noul patriarh al Constantinopolului, Bartolomeu I, şi-a anunţat intenţia de a urma linia ecumenistă inagurată de înaintaşii lui.

Scriind ieromonahului Policarp, mitropolitul Antonie (Hrapoviţki) nota: ,,Primatul în Biserică nu a fost deţinut până în secolul al IX-lea şi chiar până în al XI-lea de papii Romei ? Ce s-a întâmplat după aceea ? Papii şi turma lor au fost despărţiţi de Biserică, şi de atunci şi-au trăit zilele nefericite în erezie. Se poate ca Constantinopolul să aibă aceeaşi soartă, dacă stăruie pe calea lui Meletie şi Grigorie al VII-lea”. Aceasta se petrece în prezent potrivit celor mai recente relatări. Au fost remarcate următoarele declaraţii ale patriarhului Bartolomeu I: ,,(Biserica Ortodoxă resimte) nevoia unei anumite transformări … De exemplu, rânduiala de 40 zile de post înainte de Paşti şi de Crăciun este greu de îndeplinit în zilele noastre, în afara mânăstirilor”. Şi mai departe: ,,Obiectivele noastre sunt aceleaşi cu cele ale lui Ioan (Papa Ioan al XXIII-lea): a moderniza Biserica (aggiornamento) şi a promova unitatea creştinilor … Prin darul lui Dumnezeu, astăzi, toate Bisericile Ortodoxe sunt favorabile faţă de ecumenism”[3].

De o asemenea soartă să fie cruţată Patriarhia Constantinopolului, din sânul căreia au ieşit Sfinţii Chiril şi Meftodie, luminătorii slavilor, şi un număr mare de alţi sfinţi ! Constantinopolul a fost mama Bisericii Ruse. Să ne amintim aceste cuvinte ale Părintelui tuturor păstorilor, Marele Arhiereu, Domnul nostru Iisus Hristos: Cel ce este mai mare între voi, să fie vouă slugă; că cel ce se va înălţa pre sine, se va smeri, şi cel ce se va smeri pre sine, se va înălţa (Matei 23, 11-12).

Lumea este pe cale să se unească, căutând să construiască un nou ,,turn Babel”, să creeze o ,,nouă ordine mondială”, să înfiinţeze încă de aici jos ,,raiul” pământesc. Tuturor celor care iubesc în mod exclusiv credinţa ortodoxă mântuitoare le va fi cu neputinţă să urmeze această ,,uniune” şi îi vor aştepta mari încercări. ,,Încercarea sfinţilor lui Dumnezeu va deveni teribilă … Numărul lor mic va părea nesemnificativ în comparaţie cu omenirea … batjocura generalizată, ura, calomnia, prigoana, moartea violentă – toate acestea vor fi partea lor” (Episcopul Ignatie Briancianinov). De aţi fi din lume, lumea ar iubi pre al său, iar căci din lume nu sunteţi, ci eu v-am ales pre voi din lume, pentru aceasta urăşte pre voi lumea (Ioan 15, 19).

Acum fiii credincioşi ai Bisericii lui Hristos trebuie să se pregătească pentru greutăţile dării la o parte şi izolării duhovniceşti.

Autor: Părintele Patric Ranson – Prigonirea monahilor din Muntele Athos de către Patriarhia Constantinopolului (XVII)

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

[1] Orthodox Russia, nr. 22, 1977. N.tr.: A se vedea epistola în întregime, Despre convocarea Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe de arhimandrit Iustin Popovici.

[2] Paragraful 10 din cea de-a doua Declaraţie Comună alcătuită la Centrul Patriarhiei Ecumenice, aproape de Geneva, Elveţia, în septembrie 1990. N.tr.: A se vedea dosarul nostru despre dialogul teologic dintre Biserica Ortodoxă şi

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *