“… Mulţi dintre cei care vor asculta Scripturile Dumnezeieşti le vor citi şi vor medita asupra lor, vor şti sa ocolească ispitirea (antihristului). Căci ei vor înţelege clar uneltirile şi înşelăciunea ispitirii sale: ei vor şti să ocolească mâinile sale şi se vor ascunde în munţi şi în crăpăturile pământului, şi cu lacrimi şi inimă înfrântă vor căuta pe Cel Iubitor-de-Oameni, Care îi va smulge din mrejele lui şi-i va mântui de ispitirile grele ale înşelătorului, şi, în chip nevăzut, cu mâna Sa dreaptă îi va acoperi pe ei, pentru că ei, după cuviinţă şi dreptate, au căzut la picioarele Lui.

Să vezi ce post şi rugăciune vor ţine sfinţii atunci! Atrage atenţia şi prin ce timpuri şi zile grele vor trece locuitorii oraşelor şi satelor. Ei vor călători atunci dinspre răsărit spre apus şi înapoi, dinspre apus spre răsărit; vor plânge amarnic si vor suspina; şi când abia se va zori de ziuă, ei vor aştepta să vină noaptea, ca să  se liniştească de tulburările lor.

Iar când îi va prinde noaptea, ei, zguduiţi  de  necontenitele cutremure  şi  uragane,  vor aştepta nerăbdători să se arate ziua şi, odată cu ea, să-i răpună moartea, oricât de grea. Viaţa îndurerată o va deplânge atunci întregul pământ, o vor deplânge şi marea şi vantul şi soarele, o vor deplânge si fiarele sălbatice împreună cu păsările, o vor deplânge munţii şi dealurile  şi pădurile – şi toate acestea din cauza neamului omenesc, care s-a abătut de la Dumnezeul cel Sfânt şi s-a lăsat ademenit de marele înşelător, primind chipul acestui nelegiuit şi duşman al lui Dumnezeu în locul dătătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului.

Vor deplânge şi bisericile marea durere. Pentru că (atunci) nu se vor mai aduce daruri, nu se vor săvârşi tămâieri, nici slujbe plăcute lui Dumnezeu; clădirile bisericilor vor fi asemeni bordeielor destinate păstrării roadelor; nu se vor face în acele zile nici slujbe de înălţare a preacinstitului Trup şi Sânge al lui Hristos.

Slujbele obşteşti vor fi oprite, cântarea psalmilor va înceta, nu se va mai citi Sfânta Scriptură; şi se va lăsa beznă peste oameni, şi se vor auzi numai gemete şi hohote de plâns. Vor arunca atunci argintul şi aurul pe drumuri, şi nimeni nu-l va strânge şi de jur împrejur totul va fi respingător.

Atunci, toţi vor căuta cu înfrigurare să fugă şi să se ascundă, negăsind însă unde să se ascundă de furia necuratului, ca purtători ai semnului lui, ei vor fi lesne descoperiţi şi recunoscuţi. Şi afară şi înăuntru va fi groază şi tulburare, şi zi şi noapte. 

Atât pe uliţe, cât şi în case vor fi trupuri, atât pe ulițe, cât şi în case – secetă şi foamete; pe uliţe – îmbulzeală, în case, hohote de plâns. Va dispărea frumuseţea de pe feţe; în realitate, trăsăturile feţelor oamenilor vor fi ca de mort (…)

Fericiţi sunt cei care-l vor birui pe tiran, că aceştia vor fi socotiţi ca mai slăviţi şi măriţi decât întâii mucenici. În realitate, mucenicii de altădată repurtau biruinţă asupra străjerilor lui (antihrist); aceştia însă vor avea de învins pe însuşi diavolul, fiul pierzării. Şi, ajungând învingători asupra lui, de ce lauri şi cununi se vor învrednici ei în faţa Împăratului Iisus Hristos!”

Sfântul Ipolit, papă al Romei († 269):