Selectați pagina

Astăzi, mulţi pseudo-episcopi, împreună cu miile de pseudo-clerici din întreaga lume, pregătesc turma pentru apostazia generală

Astăzi, mulţi pseudo-episcopi, împreună cu miile de pseudo-clerici din întreaga lume, pregătesc turma pentru apostazia generală

 Batjocorirea sfintelor taine[1]

Nu daţi cele sfinte câinilor (Matei 7, 6)

 Viaţa Bisericii este dumnezeiască şi binefăcătoare, şi prin urmare este numită sfântă. Biserica se manifestă în mod văzut în sfintele taine (sacramente), ,,în timp ce viaţa ei cea mai tainică este cuprinsă în darurile Sfântului Duh: în credinţă, nădejde şi dragoste”[2]. Porţile Iadului nu vor birui (Matei 16, 18) Biserica care păstrează în chip neabătut sfintele taine şi sfinţenia duhovnicească.

Fiecare sfântă taină este o minune a dragostei lui Dumnezeu pentru om. Ea necesită frica de Dumnezeu, adică teama de a nu-L jigni pe Dumnezeu printr-o atitudine nepotrivită faţă de ceea ce este sfânt. Toate cele şapte sfinte taine ale Sfintei Biserici implică în mod necesar o evlavie aparte, atât din partea celor care le săvârşesc, cât şi din partea celor care le primesc.

Sfintele taine care sfinţesc, schimbă şi unesc pe creştinii credincioşi cu Dumnezeu Însuşi pot prilejui nu doar mântuirea cuiva, ci şi condamnarea celor care ar îndrăzni să abuzeze de ele. Nu degeaba apostolul, când vorbea despre cei care primesc sfânta împărtăşanie cu nevrednicie, spunea că sunt vinovaţi faţă de Trupul şi Sângele Domnului: Că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecată luişi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. Pentru aceasta între voi mulţi sunt neputincioşi şi bolnavi, şi dorm mulţi (I Corinteni 11, 29-30).

Cuvântul lui Dumnezeu este veşnic şi întotdeauna plin de însemnătate. Ne-am gândit să folosim referirea Domnului nostru Iisus Hristos la câini în titlul acestui capitol, după ce am văzut fotografia, fără pereche în caracterul ei profanator, a patriarhului Alexie al II-lea în Argumente şi Fapte[3], unul dintre cele mai citite săptămânale din Rusia (şi din întreaga lume).

Fotografia, înfăţişându-l pe ,,întâistătătorul” Bisericii Ortodoxe Ruse (Patriarhia Moscovei) cu un câine în braţe, esteînsoţită de un text aproape neverosimil de gândire ,,canină”: ,,Eu nu sunt mielul lui Dumnezeu; când voi creşte voi fi un câine ciobănesc caucazian. Se poate spune că eu cresc pe barba stăpânului meu, patriarhul Alexie, şi îmi pierd timpul jucându-mă cu metaniile …”.

Orice creştin ştie că Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29) este Domnul Iisus Hristos Însuşi. Noi credem că patriarhul de asemenea ştie aceasta, ca şi faptul că nu le este permis câinilor să intre în biserică (potrivit canoanelor bisericeşti, biserica în care s-a întâmplat să intre un câine trebuie resfinţită) sau oriunde se află sfinte icoane. Barba, împreună cu mustaţa, pe care credincioşii ortodocşi o poartă întru asemănarea chipului lui Hristos, este considerată un atribut sacru al unui cleric[4].

Această faptă (nici pe departe una izolată) a lui Alexie al II-lea mărturiseşte încă o dată despre ,,urâciunea pustiirii” din sânul Patriarhiei Moscovei şi despre abuzarea rău intenţionată de rangul patriarhal purtat în mod necanonic de Ridiger.

Sfintele taine sunt tot mai mult profanate pentru a fi pe placul ecumenismului şi serghianismului global. Vina principală pentru aceasta o au ierarhii ,,ortodocşi” ecumenişti şi clerul pe care l-au ridicat. În articolul său, A.I. Osipov, profesor la Academia şi Seminarul Teologic din Moscova, vorbeşte despre fenomene odioase care se petrec astăzi în Patriarhia Moscovei. El tâlcuieşte cuvintele Domnului: Că unde va fi trupul cel mort, acolo se vor aduna vulturii (Matei 24, 28; Luca 17, 37) şi le aplică subiectului în discuţie după cum urmează: ,,Nici un animal de pradă nu se va aduna să sfâşie în bucăţi un trup dacă trupul în sine este viu, un organism viu, activ. Ele încep să-l sfâşie când slăbeşte şi moare …”. Profesorul A.I. Osipov continuă: ,,Se acordă puţină atenţie fenomenelor care se petrec în sânul Bisericii. Astfel de fenomene sunt inevitabile dacă socotiţi ce se petrece în eparhiile noastre. Ştiţi pe cine hirotonesc ei acum preoţi ? Pe oricine le place. ,,Vreau să lucrez ca preot.” ,,Serios ? Eşti botezat ? Nu ? Ei bine, vei fi botezat !” Astfel, ei aleg şi hirotonesc neofiţi, oameni botezaţi recent care nu ştiu nimic, care nu sunt pe deplin întăriţi în viaţa lor duhovnicească, care nu au pregătire teologică, care sunt necorespunzători din punct de vedere psihologic. Nu este lipsă de fapte …”[5].

Foarte adesea ne vine în minte următoarea întrebare: toţi aceşti ,,dascăli supremi” ai Bisericii, aceşti ,,apărători” ai credinţei şi evlaviei, aceşti blasfemiatori cred în Dumnezeu ?! şi dacă cred, nu se tem de Înfricoşata Judecată ?!

Două soiuri cât se poate de odioase şi înfricoşătoare de episcopi apostaţi predomină în ,,Ortodoxia” serghianistă şi ecumenistă. La o extremă se află episcopii slugarnici al căror principiu este ,,cu voia dumitale”. De exemplu, în timpul campaniei lui Gorbaciov împotriva alcoolismului de la sfârşitul anilor ’1980, Mitropolitul Serghie de Odessa a propus Patriarhiei Moscovei, în ,,duhul loialităţii”, să ia în consideraţie săvârşirea liturghiei folosind suc de struguri în loc de vin … La cealaltă extremă se află cei care, intrând în rândurile celor puternici ai lumii, dau porunci ei înşişi. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului şi conducătorul Departamentului de Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Chiril de Smolensk[6] aparţin fără îndoială acestei categorii de ,,episcopi”.

Între aceste două extreme sunt zeci şi mii dintre cei care nu pot fi clasificaţi pe deplin nici la slugi, nici la conducători, dar care nu ar rata şansa de a juca unul sau altul dintre roluri. Însă mai adeseori ei se mulţumesc doar să pretindă că joacă vreun rol. Astăzi, mulţi astfel de pseudo-episcopi, împreună cu miile de pseudo-clerici din întreaga lume, în loc să-şi călăuzească turma către mântuire, o pregătesc pentru apostazia generală. Gradul în care reuşesc să facă aceasta este evident din siguranţa cu care calcă în picioare cea mai mare comoară a Bisericii – sfintele taine instituite dumnezeieşte. Sarcina lor – a cărei desăvârşire o vor duce probabil la îndeplinire în viitorul apropiat – este de a-şi instrui turma să tolereze şi să accepte fărădelegea în acest sector al vieţii Bisericii în care adevărata Biserică ar trebui să-şi aibă izvorul harului, în sfintele sfintelor ei.

Ei dau piatră în loc de pâine şi şarpe în loc de peşte (potrivit Matei 7, 9-10). Fiind pe deplin conştienţi de îndepărtarea practicii lor de rânduielile Bisericii aproape de pretutindeni, renovaţioniştii contemporani visează de multă vreme să introducă noi regulamente bisericeşti şi un nou drept canonic cu scopul de a le simplifica sau, pentru a fi mai exacţi, de a le deforma după croiala echivalentelor lor catolice şi protestante. Dar atâta vreme cât Pidalionul, Molitfelnicul şi cărţile de cult rămân aceleaşi, fiecare se simte liber fie să le recunoască, fie să le abolească, să le scurteze şi să le denatureze după bunul plac.

Fără a putea enumera toate abaterile scandaloase de la canoanele Bisericii care au loc în timpul săvârşirii sfintelor taine şi al altor slujbe, noi vom discuta doar câteva din cele observate în mod frecvent în Patriarhia Moscovei.

Botezul. Această taină, ca regulă generală, este săvârşită prin turnare sau chiar stropire, deşi, aşa cum se ştie, afundarea întreită a celui botezat în cristelniţă semnifică moartea şi învierea în cea de-a treia zi a lui Hristos. Prin urmare, o săvârşire neglijentă şi pripită în mod inutil a acestei taine devine un act de profanare.

Atât cei botezaţi, cât şi naşii lor sunt de obicei primiţi la această taină fără nici o catehizare şi mărturisire a credinţei premergătoare. În general, naşii rămân într-o ignoranţă absolută cu privire la îndatoririle lor duhovniceşti şi responsabilitatea lor înaintea lui Dumnezeu pentru educaţia finilor lor. Naşii care sunt prezenţi la botezurile în masă ale Patriarhiei Moscovei sunt de cele mai multe ori necredincioşi, adesea neortodocşi, sau în general atei.

O scurtare arbitrară a rânduielii slujbei poate avea uneori urmări neprevăzute şi foarte grave, ca de exemplu, când un preot uită să rostească lepădările (de satana). Dacă un anumit ritual sfânt (precum îndepărtarea sfântului mir în cea de-a opta zi, sau tăierea părului) necesită două sau mai multe rugăciuni date în Molitfelnic, doar una este citită, în cel mai bun caz. Chiar înconjurarea de 3 ori a cristelniţei, însoţită de cântarea: ,,Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” este adeseori omisă. Scuza obişnuită oferită de preoţi este numărul extrem de mare de oameni care trebuie botezaţi. Alegând această cale, astfel de preoţi din bisericile marilor oraşe botează de obicei câteva duzini de persoane într-o jumătate de oră.

Contrar obiceiului statornicit în Biserica Rusă, celor nou botezaţi li se îngăduie adesea să-şi păstreze numele neortodoxe. Lipsa catehizării este motivul pentru care majoritatea celor botezaţi în Patriarhia Moscovei nu vin niciodată la biserică şi nu primesc niciodată sfânta împărtăşanie după botezul lor. Crucile care sunt puse la gâtul celor nou botezaţi sunt de obicei îndepărtate acasă, ca ceva inutil. Astfel, sufletul este lipsit de cruce, iar obiectul sfinţit în sine este dispreţuit.

Părinţii superstiţioşi îşi botează uneori copiii de mai multe ori (,,pentru a-l împiedica să devină rău …”); incultura religioasă însoţeşte de asemenea multe alte superstiţii. În ultimul timp s-au înmulţit cazurile de botezare şi chiar acordare a sfintei împărtăşanii (!) celor morţi. Aceste fenomene îngrozitoare sunt provocate nu numai de neştiinţa şi lăcomia clericilor, ci şi de faptul că printre clericii Patriarhiei Moscovei există o sporire a numărului de ocultişti, vrăjitori şi mediumuri. Aceasta se întâmplă deoarece există nu numai neofiţi printre cei hirotoniţi – fapt care-l indignează pe profesorul Osipov – ci şi convertiţi de la cultele orientale, yoga, păgânism, ocultism şi alte înşelăciuni demonice. Eşuând în a renunţa la credinţele lor anterioare, aceştia din urmă diluează ,,creştinismul” lor în această poluare. Există ,,preoţi” care practică magia neagră şi sunt o adevărată grozăvie pentru ,,fiii lor duhovniceşti” pe care i-au înrobit şi i-au transformat în zombi.

În Patriarhia Moscovei ei au uitat de multă vreme slujbele speciale care trebuie săvârşite când se botează un neortodox. La acestea ar trebui adăugat acum şi un ritual special pentru primirea în Biserică a foştilor atei. În consecinţă, Patriarhia Moscovei nu contribuie la naşterea în viaţa veşnică prin sfânta taină a botezului, ci îşi umple structurile sale pseudo-ecleziastice cu mii de mireni şi clerici latini, sectanţi, iudaizaţi şi idolatri. Astfel, dezvoltarea unei pseudo-biserici este în lucru la viteză maximă şi pe toate nivelurile.

Drept aceea mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-i pre ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Învăţându-i pre dânşii să păzească toate câte am poruncit vouă (Matei 28, 19-20) – aceste cuvinte ale lui Hristos au devenit pare-se cu totul străine Patriarhiei Moscovei. În aproape toate eparhiile ei, preoţii care nu vor să încalce ceea ce este sfânt şi care refuză să săvârşească botezul într-un mod incorect şi fără pregătirea necesară sunt supuşi persecuţiei de către propriile autorităţi eparhiale. Pentru mulţi dintre ei, acesta a devenit motivul de a părăsi Patriarhia şi de a se alătura BORD[7].

 Mirungerea. În bisericile din oraşe ale Patriarhiei Moscovei, mirungerea, care este săvârşită imediat după botez, se aseamănă mai degrabă cu o linie de producţie dintr-o fabrică decât cu o taină a Bisericii. Deoarece în momentul botezului lor, oamenii sunt doar stropiţi cu apă pe cap deasupra cristelniţei, ei au hainele pe ei. Apoi un preot merge în grabă de la unul la altul în şirul lung al nou botezaţilor care stau acolo în ignoranţă. Apoi, la momentul sfânt al mirungerii, care cere o evlavie aparte, când Sfântul Duh este primit, toată lumea se grăbeşte să scape de hainele de prisos. Nu arareori un preot poate unge chiar părţi ale trupului acoperite încă de haine.

Următoarele lucruri ar trebuie remarcate. Nu cu multă vreme în urmă, exista un anumit grad de încredere în mirul Patriarhiei pe baza faptului că, de fiecare dată când era sfinţit, trebuia adăugată o parte din mirul din anii anteriori. Astfel, mirul din perioada sovietică trebuie să fi conţinut o parte din mirul sfinţit de patriarhul Tihon. Însă, în ultimii ani, mulţi oameni din Patriarhia Moscovei au fost tulburaţi, şi nu numai din cauză că mirul aflat acum în uz era sfinţit de apostatul patriarh Alexie al II-lea (Ridiger). Preoţii din numeroase zone ale Rusiei, aparţinând de Patriarhia Moscovei, au relatat că, prin mireasma sa, acest mir nu se poate deosebi de uleiul obişnuit, deşi ar trebui să aibă o mireasmă foarte complexă datorită faptului că ar trebui să fie alcătuit dintr-o mulţime de parfumuri simbolizând numeroasele daruri ale Sfântului Duh.

 Mărturisirea. Taina spovedaniei şi taina botezului stârnesc critica cea mai severă. Practic, pretutindeni se săvârşeşte aşa-numita ,,spovedanie generală”, care nu este prevăzută de canoanele Bisericii şi care nu a fost permisă nici măcar în Patriarhia Moscovei în primii ani de după cel de-al doilea război mondial, când era o lipsă acută de clerici. Actualmente, mulţi preoţi tineri, obişnuiţi să practice insipida şi formala ,,spovedanie generală”, refuză să asculte mărturisirea individuală chiar dacă este o chestiune de numai unul sau doi oameni (care vor să fie spovediţi individual), nu 20 dintre ei. Un preot doar acoperă cu epitrahilul său capul unui om care se pocăieşte şi rosteşte ultima rugăciune scurtă de iertare a păcatelor, sau face doar semnul crucii asupra lui în tăcere. În 10 minute, 20 oameni trec prin mărturisire în acest fel.

Practica unei astfel de ,,iertări a păcatelor” nu poate fi numită altfel decât criminală ! La urma urmei, mulţi oameni, care au trăit timp de 70 ani în ţara ateistă militantă în care păcatul devenise norma, şi care doar recent au învăţat să-şi facă semnul crucii, adeseori nu au nici o idee ce este păcat. Astfel, majoritatea covârşitoare a femeilor care au săvârşit avort nu ştiu că sunt criminale care au comis un păcat de moarte[8]. Acelaşi lucru se întâmplă cu ceilalţi oameni care caută vindecarea sufletului lor în Biserică, dar nu o găsesc. Nu este acesta motivul pentru care există un număr fără precedent de tot felul de secte în Rusia post-sovietică ?

Prin eforturile renovaţioniştilor din Patriarhia Moscovei, academiile şi seminariile sale teologice au pregătit ani de-a rândul o ruptură totală între tainele spovedaniei şi împărtăşaniei, şi o respingere a mărturisirii obligatorie înainte de împărtăşanie care ar rezulta dintr-o astfel de ruptură.

Recent, unii ierarhi ai Patriarhiei Moscovei şi ai celorlalte Biserici ecumeniste au discutat în mod public despre inutilitatea mărturisirii.

Respingerea tainei spovedaniei a devenit un lucru obişnuit în Biserica Ortodoxă din Finlanda. Această Biserică, care a creat un precedent printre Bisericile Ortodoxe naţionale acceptând nu numai ,,noul stil calendaristic” ci şi ,,Pascalia gregoriană”, a permis în ultimii 25 ani împărtăşirea cu sfintele taine fãră o mărturisire prealabilă. Această inovaţie periculoasă, binecuvântată de Patriarhia Constantinopolului de a cărui jurisdicţie ţine Biserica Ortodoxă Finlandeză, a devenit larg răspândită în Finlanda. Patriarhul Athenagora al Constantinopolului, un ecumenist înflăcărat, a fost cel care le-a îngăduit ortodocşilor finlandezi să se împărtăşească cu sfintele taine fără Spovedanie[9].

În epistola sa episcopală, fostul întâistătător al Bisericii Ortodoxe Finlandeze a spus că o persoană ar trebui să meargă la mărturisire doar ,,când simte o nevoie specială pentru aceasta”[10].

După cum putem vedea, persoana însăşi se dovedeşte a fi criteriul [de apreciere al] propriei stări duhovniceşti, şi în particular al stării de păcătoşenie. Persoana poate merge la mărturisire, dacă simte nevoia să o facă. Ţinând cont de înclinaţia firească a omului de a se îndreptăţi, este lesne de înţeles de ce unii oameni, fară nici un sentiment de jenă, se numesc fără de păcat, pe câtă vreme Biserica ne învaţă că Dumnezeu singur este sfânt. ,,El singur este fără de păcat”, aşa cum citim într-o rugăciune ortodoxă.

Nu ar trebui să ne aducem aminte că respingerea tainei spovedaniei este plină de consecinţe grave pentru preoţi şi mireni deopotrivă, stricându-i şi subminând de asemenea rânduiala bisericească a mărturisirii ?

Din cauza pierderii vederii lor duhovniceşti, pseudo-stareţii dau adeseori canoane grele, ca mijloc de tămăduire duhovnicească după mărturisire, pentru a obţine rezultate opuse. Ei cad într-una din cele două extreme: fie resping cu totul canonul de pocăinţă, fie cel pe care aleg să-l impună este atât de aspru încât poate traumatiza grav sau poate chiar înrobi fiii duhovniceşti încrezători ai unor astfel de ,,bătrâni”.

Patriarhia Moscovei promovează convingerea că ,,ascultarea este mai importantă decât rugăciunea şi postul”, decât canoanele şi învăţătura patristică. Această convingere s-a transformat într-un mijloc de subordonare şi subjugare a persoanelor care vin la biserică de către pseudo-cler, pseudo-stareţi şi pseudo-patriarh. Toate acestea nu au nimic de-a face cu adevărata instituţie a stareţilor şi părinţilor duhovniceşti, a căror menire este de a-şi conduce sufletele date în grijă către mântuire şi viaţa în Dumnezeu.

[1] Cu toate că suntem conştienţi de nevrednicia noastră, ne luăm libertatea de a scrie acest capitol şi pe următorul, ambele foarte alarmante, amintind de cuvintele lui A.S. Homiakov citate în prefaţă.

[2] A.S. Homiakov, Biserica este Una (Tserkov’ odna), ediţia a 2-a, publicată de Frăţia Sfântul Iov de Poceaev, Montreal, 1975, p. 64.

[3] Argumente şi fapte (Argumenty i fakty), Moscova, 1995, nr. 45 (786), p. 4. Caracterul batjocoritor al acestei publicaţii este evidenţiat de ,,compania” faimoşilor iubitori de animale printre ale căror fotografii apare în stânga cea a ,,patriarhului”.

[4] Dorim să subliniem că discutând despre cât de nepotrivit este ca un câine să se odihnească pe barba patriarhului, nu avem nimic împotriva ,,celui mai bun prieten al omului”. Dimpotrivă, în Sfânta Scriptură şi în vieţile sfinţilor citim că animalele necuvântătoare, spre deosebire de oameni, Îl cinstesc pe Creatorul lor şi sunt incapabile să-L insulte. Toate făpturile s-au cutremurat când L-au văzut pe Domnul răstignit pe cruce, în timp ce oamenii cu inima împietrită şi-au bătut joc de suferinţa lui Hristos.

Este bine cunoscut că până şi fiarele cele mai sălbatice şi-au arătat dragostea şi respectul faţă de sfinţi, simţind smerenia lor asemenea celei a lui Hristos şi dragostea pe care sfinţii au dobândit-o.

[5] A.I. Osipov, articol prezentat la Conferinţa teologico-academică pe teme de ,,Ortodoxie şi renovaţionism”, Moscova, 16-17.2.1994, p.1, col. 2.

[6] N.tr.: Actualul patriarh al Moscovei şi întregii Rusii.

[7] A se vedea, de exemplu, Russkiy Pastyr, San Francisco, 1994, nr. 17-18, p. 110, 120-121, 123-125.

[8] Într-un articol publicat în Pravoslavnoe Slovo, nr. 12 (49), 1995, preotul Timotei Selski scrie că în catedrala Patriarhiei Moscovei dintr-un orăşel a observat … o LISTĂ DE PREŢURI afişată la ghişeul cu lumânări. ,,’Rugăciunea de după avort 8.000 ruble’ mi-a sărit în ochi. Ce fel de nou ritual era acesta ? Precum am aflat mai târziu, unei femei care va plăti suma cerută la ghişeul cu lumânări i se va citi o anumită rugăciune – rugăciune care ar trebui citită, după câte se pare, după ce-şi va fi omorât propriul copil în pântece. De unde toate acestea ? Care este taina unei dezlegări atât de uşoare de un păcat de moarte, taină necunoscută nici unuia dintre Sfinţii Părinţi ai Bisericii ? Am trăit să vedem ziua în care iertarea păcatului pruncuciderii este cumpărată pentru doar 8.000 ruble şi fără nici o spovedanie ?

[9] Arhiepiscopul Pavel al Finlandei susţinea, neîndoios sub influenţa patriarhului Athenagora, că ,,cineva nu trebuie să meargă neapărat la mărturisire de fiecare dată când doreşte să se împărtăşească”. A se vedea cartea lui, arhiepiscop Pavel, Cum credem, YMCA Press, Paris, 1986, p. 59.

[10] Ibid., p. 55-56.

Sursa: ECUMENISMUL – CALEA CĂTRE PIERZARE (XVII) de Ludmilla Perepiolkina

 Traducere: Catacombele Ortodoxiei

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe:

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке