Select Page

Astăzi, din nefericire, lucrurile vorbesc de la sine despre sfârșitul ce se apropie, despre marile evenimente

Astăzi, din nefericire, lucrurile vorbesc de la sine despre sfârșitul ce se apropie, despre marile evenimente

A Doua Venire a lui Hristos

Prima venire a lui Hristos pe pământ a fost fără zgomot. Atât de liniștită, precum roua de dimineață ce cade pe frunze în zorii zilei. Această rouă nu se face deloc simțită, așa cum se întâmplă cu ploaia. La fel ca această rouă a fost prima Venire a Domnului nostru. A venit ca un Prunc smerit, Care nu avea „unde să-Și plece capul”[1], a venit ca un om pe pământ să aducă mântuire la noi, oamenii ticăloși și osândiți.

Ne-a dat pildă sfântă, ne-a lăsat porunci, sfaturi mântuitoare, ca să-L urmăm și să ne mântuim, căci aici toate sunt trecătoare. „Nu a venit ca să judece lumea, ci ca să mântuiască lumea”[2]. Nu am venit să osândesc, ci ca să miluiesc, să iert și să-l mântuiesc pe om.

Va veni însă Domnul într-o altă zi, așa cum spun Scripturile și precum ne spune El Însuși în sfânta Sa Evanghelie, ca să judece lumea. Această a Doua Venire a lui Hristos pe pământ va fi foarte înfricoșătoare. Ne-a spus despre ea Domnul în Evanghelia după Matei: „Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre”[3]. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile, toate miliardele de oameni și Hristos, ca un Judecător întru slavă, va despărți această mare mulțime în două, în cei de-a dreapta și în cei de-a stânga.

Atunci se va întoarce către cei de-a  dreapta și va spune: „Veniți binecuvântații Părintelui Meu, de moșteniți Împărăția cea  gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”[4].

Stăpânul și Domnul nostru le va aminti această milostenie ce au făcut, care se manifestă prin dragostea în faptă față de săraci, cei goi, cei în temniță, deoarece pe fețele tuturor acestor neputincioși Îl vedeau pe El. Iar El, ca un Drept Judecător le va spune: „De vreme ce Mi-ați arătat această mare dragoste, prin milostenia cea de multe feluri, vă mulțumesc. Acum vă dau răsplata voastră. Toate cele care le-ați trimis în Cer cu faptele voastre, Eu le-am păstrat pe toate și acum vă plătesc”. Noi însă să nu cugetăm că atunci când dăm milostenie Îl îndatorăm pe Dumnezeu. Însă El este drept și ceea ce a făgăduit, o împlinește.

Pe cei drepți, pe oameni care au păcătuit, dar s-au curățit prin pocăință, prin spovedanie, prin fapte bune, prin lucrările luminii, prin mucenicie și cu Sângele Mielului, îi va pune de-a dreapta Sa, îi va aduce lângă El, îi va umple de slavă și cinste. Și precum Chipul lui Hristos strălucește ca mii de sori, tot astfel această slavă se va răsfrânge pe chipurile acestor drepți și vor deveni și ei sori. Fiecare va străluci precum Hristos. Chipul lui Hristos va răspândi dumnezeiasca Sa lumină peste toți cei de-a dreapta și vor străluci precum niște luminători. Și precum soarele strălucește și se oglindește în Lună, fiindcă Luna nu are lumină proprie, ci este luminată de soare, iar de la Lună este luminat noaptea pământul, tot astfel se va deosebi strălucirea de pe chipurile credincioșilor de strălucirea Chipului lui Hristos. Gândiți-vă câtă slavă, cinste, frumusețe, lucruri pe care mintea noastră nu poate nici măcar să și le închipuiască!

Din nefericire, cei de-a stânga, dimpotrivă, vor fi foarte nefericiți, foarte întunecați, fiindcă faptele lor au fost păcătoase și diavolești. Se va întoarce către ei și le va spune: „Plecați de la Mine, blestemaț ilor, în focul cel veșnic, cel gătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică”[5].

Hristos nu ar vrea să spună niciodată aceste cuvinte, deoarece este Dumnezeul dragostei, iertării, îndurărilor și al iubirii de oameni, dar în același timp și al dreptății. De vreme ce faptele acestor suflete au fost ale nemilostivirii, după ce au primit atâtea bunătăți, dăruite lor de iubirea lui Dumnezeu, și au plecat din viață fără pocăință și spovedanie, va lucra dreptatea Lui și hotărârea finală va fi să se despartă și să-i urmeze pe demoni în iadul cel veșnic. Fețele acestora vor avea întunecimea și hidoșenia demonilor. Când un om este afundat în păcat, vezi că și trăsăturile lui exterioare vădesc cum este viața lui.

Gândiți-vă cum vor fi aceste suflete atunci când îi va stăpâni agonia înfricoșătoare, de neînchipuit, că vor fi duși în iadul cel veșnic, unde vor petrece împreună cu demonii. Fiindcă toate vor deveni limbi și vor vorbi în câteva clipe despre starea osândei. Veți fi văzut om demonizat, cum demonul îl scutură, îl lovește de pământ și îl chinuiește. Închipuiți-vă acum petrecerea împreună nu cu unul, ci cu mii și milioane de demoni. Este ceva care nu poate fi cuprins cu mintea cum toți, amestecați, toți împreună, oameni și demoni, vor trăi veșnic în groaza desăvârșitei lipsiri de lumina lui Dumnezeu! Astfel îi răsplătește diavolul pe oamenii care i se supun. Să facă Dumnezeu milă și nimeni să nu meargă acolo jos!

În Evanghelia după Luca, Stăpânul nostru Hristos ni le-a spus de mai înainte cele care se vor întâmpla înainte de ziua aceea înfricoșătoare, ca să ne pregătească și să nu fim înșelați. „Învăţătorule, când oare, vor fi acestea? Şi care este semnul când au să fie acestea? Iar El a zis: Vedeţi să nu fiţi amăgiţi, căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei. Iar când veţi auzi de războaie şi de răzmeriţe, să nu vă înspăimântaţi; căci acestea trebuie să fie întâi, dar sfârşitul nu va fi curând. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie. Şi vor fi cutremure mari şi, pe alocurea, foamete şi ciumă şi spaime şi semne mari din cer vor fi. Dar, mai înainte de toate acestea, îşi vor pune mâinile pe voi şi vă vor prigoni, dându-vă în sinagogi şi în temniţe, ducându-vă la împăraţi şi la dregători, pentru numele Meu. Şi va fi vouă spre mărturie. Puneţi deci în inimile voastre să nu gândiţi de mai înainte ce veţi răspunde; Căci Eu vă voi da gură şi înţelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toţi potrivnicii voştri. Şi veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi şi cei din mijlocul lui să iasă din el şi cei de prin ţarină să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. Dar vai celor care vor avea în pântece şi celor care vor alăpta în acele zile. Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor. Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor. Şi vor fi semne în soare, în lună şi în stele, iar pe pământ spaimă întru neamuri şi nedumerire din pricina vuietului mării şi al valurilor. Iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume, căci puterile cerurilor se vor clătina. Şi atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu putere şi cu slavă multă. Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie. Şi le-a spus o pildă: Vedeţi smochinul şi toţi copacii: Când înfrunzesc aceştia, văzându-i, de la voi înşivă ştiţi că vara este aproape. Aşa şi voi, când veţi vedea făcându-se acestea, să ştiţi că aproape este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vine peste voi fără de veste, ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ. Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului”[6].

„Cerul și pământul vor trece. Dar cuvintele Mele nu vor trece”. Vor rămâne cuvintele Mele, vor deveni realitate, se vor aplica în viața oamenilor, așa cum se arată aici. „Mulți vor veni în Numele Meu, zicând că Eu sunt”. Așa cum credem cu siguranță și așteptăm, și anume că Antihrist va spune: „Eu sunt Hristos, sunt Dumnezeu. La mine să veniți, eu vă voi da toate. E de ajuns să credeți în mine și să primiți pecetea supunerii față de mine”. Pe acesta, pe Antihrist, iudeii îl cred drept Mesia, care va veni să împărățească într-un regat iudaic. Vor construi templul lor, vor face statul lor și celelalte. „Să nu mergeți după ei”. „Când veți auzi de războaie și de tulburări, nu vă spăimântați”. Vor urma războaie, vor fi multe tulburări, dar voi să nu vă spăimântați, nu vă pierdeți curajul, nu vă împuținați credința în Mine.

Fiți neclintiți în credință, căci vor fi semne atât de mari, încât de frica și de așteptarea celor ce vor să vină, oamenilor li se va împuțina credința, își vor pierde curajul, vor fi strâmtorați și din multa frică vor fi gata să-și dea sufletul. „Și atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori cu slavă și cu putere multă”.

Luați aminte, așadar, la voi înșivă, să nu vă găsească această zi înfricoșătoare într-o stare păcătoasă, în beții, îmbuibări, înrobiți de multe griji ale vieții acesteia. Să fiți pregătiți cu spovedania, curați și pregătiți pentru acea mare zi, în care Dumnezeu va judeca lumea. Va veni ca o cursă; va veni atât de neașteptat, încât oamenii vor fi luați pe nepregătite. Privegheați, nu dormitați! Privegheați și în rugăciune, și în cugetare, și în treburile voastre, și în familie și pretutindeni, în tot ceasul, ca să nu cădeți în păcat, ca să vă învredniciți să stați de-a dreapta lui Hristos, Marelui Judecător.

Apostolul Pavel descrie viu chipul slăvitei veniri a Stăpânului Hristos. Spune într-o epistolă a sa că atunci când va fi să vină pentru Înfricoșătoarea Sa Judecată, trâmbițele vor răsuna și Însuşi Domnul, întru poruncă, la glasul arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din Cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi, împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh”[7]. Adică glasul Fiului lui Dumnezeu va chema mai întâi pe cei adormiți să învieze din morți. Iar când vor învia cei morți, vom vedea pe unii că sunt răpiți și purtați de nori. Precum aerostatele vor pleca oamenii înviați, ca să meargă de-a dreapta lui Hristos.

Pe cei vii, adică pe cei care vor trăi atunci, îi vor ridica nori și îi vor aduce în cer întru întâmpinarea Domnului în văzduh. Hristos Se va pogorî de Sus, iar sufletele vor urca împreună cu El în văzduh. Cei care vor fi răpiți de nori, ca să-L întâmpine pe Stăpânul Hristos, vor fi cei mântuiți, drepții, care venind, vor fi așezați de-a dreapta Lui.

Cei care nu se vor mântui, care nu vor fi luați de nori pentru a fi duși în Împărăția Cerurilor, vor rămâne jos împovărați de păcate. Vor înțelege atunci ca vor fi osândiți la veșnicul iad, fiindcă nu au lepădat povara păcatelor prin pocăință, prin spovedanie, prin lacrimi. Și astfel, împovărați de greutatea păcatelor și a lipsei de pocăință, vor rămâne jos pe pământ. Închipuiți-vă câtă tânguire vor avea acele suflete aflate în acea agonie înfricoșătoare! Închipuiți-vă frica, groaza, urgia Domnului! Iar noi cei vii să ne întrebăm: „Oare mă va lua și pe mine norul sau mă va lăsa?”.

Și spun Părinții că atât timp cât durează cei 6 psalmi ai Utreniei, așa-numiți ai Judecății, pe care îi citim în biserică, tot atât va dura timpul cât Dumnezeu va judeca sufletele, căci nu va judeca pe fiecare suflet în parte, ci dintr-odată va face separarea oilor de capre.

Închipuiți-vă iadul conștiinței, deoarece fiecare suflet va cunoaște ce va urma peste puțin. Închipuiți-vă acum să fim cu toții înviați și cel de lângă mine să fie răpit pe nori pentru întâmpinarea Dreptului Judecător în văzduh, iar eu să stau ca plumbul și ca fierul din pricina multelor mele păcate și a greutății pedepsei mele și norul să nu mă poată ridica. Văzând aceste semne înfricoșătoare, vom tremura precum iepurele ce este dus la junghiere. Dacă Sfinții vor tremura, cu atât mai mult noi, păcătoșii și ticăloșii! Cei care vor rămâne jos, vor aștepta osânda iadului. Pe de o parte conștiința, iar pe de altă parte din toate cele petrecute cu privire la Dumnezeu și la viața viitoare, vor primi înștiințare ce îi așteaptă.

În alt loc spun Scripturile că pe această înfricoșătoare zi o vor vesti trâmbițele Celei de a Doua Veniri din Cer și se va auzi până jos la iad, unde se află sufletele osândite. Toți morții vor învia, iar trupurile vor deveni nestricate, duhovnicești. Și pământul, și marea, și fiarele vor da înapoi pe cei morți. Se va deschide pământul și va ieși lava care îi va arde pe păcătoși. Și precum în vremea potopului, apa a trecut de vârfurile munților și s-a făcut mormânt pentru toți, tot la fel se va petrece și atunci. Dar nu încet-încet, așa cum urca apa atunci, ci îndată focul va acoperi pământul și totul va deveni un râu de foc. Toate se vor cutremura, cerul se va strange ca un sul de hârtie, puterile cerești vor cădea și atunci se va arăta semnul Fiului Omului. Și care este acesta?

Cinstita Cruce! Va merge înainte Cinstita Cruce și apoi vor urma puterile îngerești, care vor avea un loc de cinste. Vor sta de-a dreapta și de-a stânga Cinstitei Cruci și vor pregăti calea pentru venirea Marelui Judecător. Heruvimii și Serafimii vor aduce Tronul, pe care va sta Domnul și-l vor așeza, precum spune, în cel mai înalt loc de pe pământ, ca să-l vadă toți cei care îl vor învia pe pământ.

În profeția sa, despre a Doua Venire, Profetul Isaia spune că Cel vechi de zile va sta întru slavă să judece toată lumea, iar sub Tronul Său va curge râu de foc.

Și un alt Sfânt a avut o vedenie în care a văzut cum va avea loc a Doua Venire. Acolo descrie că atunci când Domnul a terminat Judecata, a început să se audă un vuiet înfricoșător, care pricinuia multă frică și tulburare. Pe lângă acest vuiet, a văzut că de sub Tronul Judecătorului curgea un râu de foc, care se vărsa în iad, trăgând după el pe toți păcătoșii. Îngerii vicleni împingeau pe oamenii din stânga în râul de foc. Tânguire și plâns nemângâiat!

Marii Părinți ai Bisericii noastre, care aveau luminarea Sfântului Duh, gândind la acestea, cugetau neîncetat la înfricoșătoare Venire a lui Hristos. Iar această cugetare îi făcea neîncetat să verse lacrimi. Mai ales Sfântul Efrem Sirul se înfricoșa și plângea din durerea sufletului său, cugetând la cum va fi a Doua Venire. Ochii săi deveniseră două izvoare și două șănțulețe se formaseră pe obrajii lui din pricina lacrimilor. Acest mare Sfânt, mare ascet, a scris multe cuvinte despre a Doua Venire a Domnului nostru. Dacă sufletele Sfinților se cutremură numai când se gândesc la frica Judecății, cu atât mai mult ne vom înfricoșa noi păcătoșii, când acestea vor deveni realitate!

Un fiu de-al meu duhovnicesc a văzut ceva în urmă cu câțiva ani. Acesta nu mergea bine duhovnicește și într-o zi mi-a spus:

– Părintele meu, să-ți spun ce am văzut.

– Ce ai văzut, fiul meu?

– Am văzut că eram în satul meu și s-au auzit trâmbițe și glasuri. Am văzut cum cădea soarele, trăsnete, vânt, stelele, iar cerul se strângea ca un sul. Și atunci am auzit un glas: „A DOUA VENIRE”. Frică și cutremur a cuprins pe toți; alerga lumea, mașinile, iar eu m-am aflat în curtea școlii: „Ah, ce se va petrece acum? Unde voi merge?”. Și deodată am văzut mulți fii duhovnicești de-ai sfinției voastre venind în școală și acolo ați ajuns și sfinția voastră, îmbrăcat în haine albe de ofițer. Atunci toți fii duhovnicești au primit haine albe și au intrat împreună cu sfinția voastră într-o trăsură care v-a dus de-a dreapta Judecătorului, unde era atâta frumusețe, încât nu se poate descrie! Iar eu îmbrăcat în negru, am rămas la poarta din curte, fiindcă o putere mă împiedica să intru în acea trăsură împreună cu voi. Și atunci v-am întrebat:

– Părinte, dar eu?

– Tu, fiul meu, rămâi aici și vom vedea ce se va petrece cu tine, mi-ați spus.

Și ați plecat cu toți fiii. Iar eu am rămas acolo și așteptam. Și pe când mă aflam în agonia mea, întrebându-mă dacă părintele meu va veni să mă ia, mi-am venit întru sine.

Un Sfânt a văzut în vedenie milioanele de prunci nebotezați, uciși de mamele lor prin avort, care se plângeau: „Doamne, noi cu ce suntem de vină că nu am fost botezați și nu am devenit creștini? Am fi devenit creștini, dar ne-au omorât părinții noștri!”. Și Hristos a dat o soluție care le-a ușurat suferința. Desigur, pentru mamele care nu se vor pocăi, nu se poate descrie iadul ce le așteaptă.

Sfinții Părinți ne spun că sufletele drepților, care vor sta de-a dreapta, vor fi foarte luminoase, strălucite, vor fi întru Lumină. Văzând drepții acea osândă a păcătoșilor, cum sunt aruncați în râul de foc și strigă acel vai!, se vor întrista foarte, vor suferi sufletește înfricoșător și întristarea se va întipări pe chipurile lor. Se vor gândi că acolo, printre acei păcătoși care se vor pierde, sunt și părinții, soții, rudele lor, de care se vor despărți pentru veșnicie.

Atunci Hristos, spun Părinții, va spune: „Nu este drept ca robii Mei ca și aici să fie întristați și să sufere. Îndeajuns au suferit în viața lor pământească din pricina disprețuirilor, ispitelor, necazurilor și atâtor suferințe. Îndeajuns au mers pe calea cea strâmtă și cu scârbe, îndeajuns au ridicat fiecare crucea sa pe propria lui golgotă. Nu este drept ca în locul de odihnă, al bucuriei și al desfătării să se întristeze pentru cei păcătoși. Aici au venit pentru ca să se odihnească și să se desfăteze de răsplata ostenelilor lor”. Și cu puterea Sa dumnezeiască va șterge din amintirea drepților, până la desăvârșita uitare, existența păcătoșilor și a iadului, astfel încât cu desăvârșită lipsă de grijă să trăiască în fericirea vieții veșnice.

Iar după ce se va termina Judecata și se vor cerne lucrurile, îngerii, Serafimii și Heruvimii vor ridica Tronul. Iar Hristos întru slavă, întru lumina dumnezeieștii slave va urca spre Poarta Raiului, în Împărăția Cerurilor, urmat fiind de toți Drepții și Sfinții. Și atunci îngerii și oamenii vor cânta împreună „Ziua Învierii, să ne luminăm popoare, Paștile Domnului Paștile!”.

Când Drepții vor fi duși în frumusețile Raiului și vor vedea ce le-a pregătit Dumnezeu cu nesfârșită desăvârșire și știință, pentru micile lor osteneli din viața aceasta, vor simți atâta uimire, încât vor simți recunoștință veșnică. Se vor mira și vor spune: „Dar ce am oferit noi? Ce am făcut noi, încât să merităm astfel de bunătăți? Pentru că am făcut o mică nevoință, am plâns, am postit, ne-am spovedit, am făcut răbdare în necazuri, în ispite, în boală, în invaliditate, Hristos și Mântuitorul nostru, Mielul cel înjunghiat, ne învrednicește de astfel de bunătăți veșnice? Da. Astfel încununează Hristos, cu dărnicie, fiindcă este Dumnezeu darnic. Oricâte ne va da Dumnezeu, niciodată nu va fi începutul darurilor Sale!

Fiecare suflet, care pleacă din această viață, prin moartea și judecata ce urmează, s-a osândit deja, a fost așezat deja în locul unde va rămâne veșnic. Din acea clipă a părăsirii trupului primește o pregustare a Judecății (universale). Se face o logodire, la cât de mult va sta de-a dreapta sau la stânga Dreptului Judecător. Atunci va fi doar despărțirea definitivă și „va lua sfârșit praznicul”. Fie vor merge definitiv în lumina nesfârșită și veșnică a lui Dumnezeu, într-o desfătare mai presus de minte, fie în întunericul cel veșnic.

Desigur, doar dacă nu există păcate de moarte și între timp, cât va mijloci până la a Doua Venire, Biserica îi ajută cu Liturghiile, cu alte slujbe, rugăciuni săvârșite de cei aflați în viață, ca să iasă din acea stare și anticameră a iadului, unde se vor afla până atunci, după care vor intra în Împărăția Cerurilor. Aceștia au multe șanse să fie ajutați de Biserică, fiindcă la dumnezeiasca Liturghie ne rugăm ca să fie curățite sufletele, ale căror părticele vor fi cufundate în Sângele lui Hristos, spre a fi iertate. De aceea pomenirea pe primul loc spre iertarea păcatelor este dumnezeiasca Liturghie și apoi parastasul, panahida, rugăciunea personală, milostenia.

Folosul pomenirii Celei de a Doua Veniri și a iadului este foarte mare. Să ne îngrijim să ne rugăm neîncetat, cerând de la Dumnezeu să ne dea luminare și simțirea acestei mari Judecăți, astfel încât să săvârșim cele bune și mântuitoare. Hristos ne cheamă să priveghem și să nu părăsim cele duhovnicești, cheltuind mult timp cu cele pământești. Uităm iadul, de aceea vom merge în iad!

Un oarecare monah era deznădăjduit din pricina ispitelor și a necazurilor și se gândea că nu e cu putință să se mântuiască. Își zicea întru sine: „Să merg în lume și va avea grijă Dumnezeu”. Se hotărâse să plece a doua zi. În acea seară a văzut că a avut loc a Doua Venire. Era urgia Domnului! În acea urgie a văzut cum Maica Domnului ajunge în Sfântul Munte. Mergând din chilie în chilie, au urmat-o toți monahii adormiți acolo și care înviaseră. I-a înfățișat înaintea Domnului și I-a spus: „Domnul meu și Dumnezeul meu, m-ai dat această moștenire, Sfântul Munte, sub ocrotirea mea. Vreau să îi mântuiești pe toți monahii care au rămas până la moarte în el, căci le-am făgăduit că dacă își săvârșesc îndatoririle lor și mor acolo, îi voi mântui”. Și Hristos i-a pus de-a dreapta Sa. Atunci monahul și-a venit întru sine și s-a gândit: „Pe mine cine mă va mântui, dacă nu fac puțină răbdare?”. Și s-a răzgândit și a rămas până la sfârșit în chilia sa. Maica Domnului este Ocrotitoarea monahilor, zidul și apărarea noastră. Iar eu cred că va trece pe la toate mănăstirile, ca să ne ia împreună cu Ea și să ne mântuiască.

Unul din Sfinții contemporani, pe care l-a arătat Biserica noastră Ortodoxă, care a trăit în vremea noastră și a adormit la Mănăstirea Rusikkon din Sfântul Munte, Sfântul Siluan spunea: „Ține mintea în iad și nu deznădăjdui”. Dar cum să ții mintea în iad? Când cugeți la iad, când te gândești că este posibil ca în câteva clipe vei pleca din această viață și te vei afla acolo veșnic, unde chinul nu se sfârșește niciodată, cu siguranță vei afla calea luminii și a mântuirii.

Să ne rugăm neîncetat să ne dea Dumnezeu simțirea și pomenirea acestei mari Judecăți, încât să săvârșim cele bune și mântuitoare. Mântuitorul nostru ni le-a spus pe acestea de mai înainte în Sfânta Sa Evanghelie, ca să ne pregătim, dar și ca să fim fără de răspuns. Astfel, nu vom avea nicio îndreptățire, dacă vom fi dați pierzării.

Precum vedem astăzi, din nefericire, lucrurile vorbesc de la sine despre sfârșitul ce se apropie, despre marile evenimente. Auzim despre războaie ce vor avea loc, cutremure se petrec la alocuri, păcatul a ajuns la culme, satanismul și atâtea altele. Și ce nu văd ochii noștri! Tehnologia va ajunge la punctul de a ne îndepărta de la cugetarea sănătoasă și de la credință. Ce altceva mai așteptăm? De aceea să ne pregătim mereu, să ne curățim pe noi înșine, să săvârșim faptele luminii, dragostei și ale nerăutății, să ne amintim și să cugetăm la această zi înfricoșătoare a Celei de a Doua Veniri și a Judecății.

Să mulțumim, să slăvim, să ne închinăm și să-L adorăm pe Hristos, căci S-a jertfit pentru noi, ne-a deschis ochii, ne-a încrustat calea luminii și ne ajută cu Trupul și Sângele Său să pășim pe ea, ca să ne îndumnezeim și să ajungem biruitori la capăt, la poarta de aur, la Ierusalimul cel de Sus. Amin.

[1] Matei 8, 20.

[2] Ioan 12, 47.

[3] Matei 25, 31-32.

[4] Matei 25, 34-40.

[5] Matei 25, 41-46.

[6] Luca 21, 7-36.

[7] 1 Tesaloniceni 4, 15-17.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce va apărea la Editura Evanghelismos.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.