Selectați pagina

Așa te mântuiești, dacă cugeți astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am

Așa te mântuiești, dacă cugeți astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am

“Duhul Sfânt, când se atinge de inima cuiva, acela nu mai poate să fie aspru. Acelui om îi pare rău de toate mărunțișurile, îi pare rău și de unele mărunțișuri despre care zici că alea nu-s chiar păcate. Când Duhul Sfant vrea să ajute pe cineva, atunci devine în acest fel: dacă el vrea să ducă o viață de pocăință, în unele dăți Duhul Sfânt se lasă simțit pe măsura pocăinței și a smereniei.

Dacă a unit osteneala cu smerenia îl ajută Duhul Sfânt, dar dacă a unit osteneala lui cu pomenirea de rău, cu cârtirea sau cu tulburarea, atunci Duhul cel Sfânt nu-l ajută. Poți să te rogi ani întregi, că nu te-ajută. Doar daca noi unim smerenia cu osteneala – fie din priveghere, fie din metanii – atunci se lasă simțit Duhul Sfânt.

Iar osteneala trebuie să fie așa: fiecare după puterea lui. Sunt persoane care se pot osteni mai mult, este osteneala care-i ajutată de Duhul Sfânt. Când vei vedea pe cineva că duce post cu săptămânile și nu doarme cu săptămânile, acela-i darul lui Dumnezeu, dar și de la acela, dacă diavolul i-a bagat în cap că-i mai bun ca altul, Duhul Sfânt se retrage, vin ispitele și atunci, fără să vrea, învață smerenia. (…)

Până la urmă, tot smerenia este vârful tuturor virtuților. Dacă cineva are fapte bune și n-are smerenie, se răstoarnă din căruță, este în primejdie. Unii n-au fapte bune, dar au smerenie, căință, păreri de rău, pe aceia îi mântuiește Bunul Dumnezeu mai mult ca pe aceia care au fapte bune și li se pare că au ceva.

Un bătran s-a rugat Bunului Dumnezeu întrebând ce fapte să mai facă ca să se mântuiască. Și i s-a arătat îngerul și i-a zis: „Așa te mântuiești, dacă cugeți astea: nimica sunt, nimica pot, nimica am“. Și aceste cuvinte, tot un cuvant sunt: smerenia. Și cine se smerește, caută să fugă de tulburări. În viața de obște, de tulburari nu poți fugi. Numai atâta: să ții gura închisă, să zici „Doamne Iisuse…“, și să răspunzi numai strictul necesar, cât este nevoie. Atâta am sporit în mănăstire: cât am ascultat de altul.”

Părintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie și pocaință”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: