Selectați pagina

Aşa cum în toate zilele mîncăm hrana cea simţită pentru a ne hrăni trupeşte, tot astfel se cuvine ca în toate zilele să ne hrănim şi gînditor, cu dumnezeieştile cuvinte, ca să ne hrănim sufleteşte

Aşa cum în toate zilele mîncăm hrana cea simţită pentru a ne hrăni trupeşte, tot astfel se cuvine ca în toate zilele să ne hrănim şi gînditor, cu dumnezeieştile cuvinte, ca să ne hrănim sufleteşte

Fragment din “Tâlcuirea Epistolei Întâi către Timotei a Slăvitului și Prea-lăudatului Apostol Pavel “, Sf. Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei

4. Căci toată făptura lui Dumnezeu este bună

Acesta este adevărul pe care Pavel a zis mai sus că l-au cunoscut cei credincioşi, anume că toate cele făcute de Dumnezeu sînt bune, precum mărturiseşte Moisi, zicînd: „Şi a văzut Dumnezeu toate cîte a făcut şi, iată, erau bune foarte” (Facerea 1:31). Zicînd însă „toată făptura”, Apostolul a înţeles aici bucatele ce se mănîncă de oameni. Cu aceasta, apucă mai înainte şi dezrădăcinează eresul maniheilor şi al celorlalţi eretici care ziceau că materia lumii este nefăcută, şi fără de început, şi rea şi început al tuturor relelor. [Şi de aici încheiau] că toate mîncările, fiind dintru aceea, sînt rele şi ele. [Iar Apostolul zice dimpotrivă, că toată materia este făcută în timp
şi că e bună, fiind făptură a lui Dumnezeu.

şi nimic nu e de lepădat dacă se ia cu mulţumire,

5. căci se sfinţeşte prin cuvîntul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.

Aici, cineva ar putea zice că, de vreme ce mîncarea se sfinţeşte prin cuvîntul lui Dumnezeu şi prin mulţumire,înseamnă că e necurată şi spurcată,şi de aceea se sfinţeşte. La aceasta răspundem că nici o mîncare nu este necurată în sine, ci Pavel a zis aceasta după pogorămînt şi îngăduinţă. Căci mai întîi, zice: Nici o mîncare şi făptură a lui Dumnezeu nu este spurcată şi necurată în sine – iar apoi adaugă: Chiar dacă am socoti că mîncarea este necurată, tu,Timotei, ai vindecarea necurăţiei mîncării, şi care este aceasta? A pecetlui mîncarea cu semnul Crucii, şi a-I mulţumi lui Dumnezeu şi a-L slăvi chemînd numele Lui. Căci mulţumirea către Dumnezeu curăţeşte toate mîncările, iar cel nemulţumitor către Dumnezeu, care nu mulţumeşte pentru mîncări, este necurat şi spurcat şi el, şi mîncările lui.
Însă unii ar putea să întrebe: Oare poate cineva să sfinţească şi să facă curată o mîncare jertfita idolilor, adică din jertfă idolească, prin chemarea şi mulţumirea către Dumnezeu? Răspundem că poate, însă numai dacă nu ştie că este jertfită idolilor. Căci, dacă ştie şi mănîncă dintr-însa, este necurat el, nu pentru că aceea jertfită idolilor este necurată de sine, ci pentru că acela a călcat legea (cea apostolească), ce porunceşte Creştinilor să nu mănînce de la masa demonilor. Drept aceea, alegerea sau voia ta, Creştine, s-a spurcat pentru că nu ai vrut să asculţi legea Apostolilor, iar nu pentru că jertfa idolilor ar fi fost necurată din fire. Căci Apostolul zice: „Ştiu şi sînt încredinţat întru Domnul lisus că nimic nu e spurcat de sine-şi, fără numai celui ce socoteşte a fi spurcat, aceluia este spurcat” (Rom ani 14:14). Iar despre cele jertfite idolilor, zice: „Ştim că idolul e nimic, (…) dar unii, avînd conştiinţa idolului, mănîncă şi acum cele jertfite idolilor ca jertfă idolească şi, conştiinţa lor fiind neputincioasă, se spurcă” (1 Corinteni 8:4,7).

6. Arătînd acestea fraţilor, vei fi bun slujitor al lui Iisus Hristos,

Zice: O, Timotei! – dacă îi vei sfătui şi-i vei învăţa acestea pe fraţii Creştini, te vei face slujitor bun, lăudat şi ales al lui Iisus Hristos. Care „acestea”? Anume: că taina dumnezeieştii înomeniri este mare şi înaltă, că cel ce se depărtează de mîncări şi de nuntă socotindu-le necurate este amăgit de demoni şi toate celelalte pe care le-a zis mai sus. Dar ce va să zică aceasta: „arătînd”? Adică sfătuindu-i pe fraţi, nu poruncindu-le sau rînduindu-le, fiindcă nu se cuvine a se afla la episcopi şi la arhierei poruncă şi stăpînire, ci numai învăţătură şi sfătuire, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat. După ce i-a zis mai sus lui Timotei să-i sfătuiască, adică să-i hrănească, pe ceilalţi cu dumnezeieşti le cuvinte, dumnezeiescul Apostol îi zice acum şi lui: Tu însuţi –

o,Timotei! – hrăneşte-te cu cuvintele credinţei, adică citeşte-le, cugetă-le şi rumegă-le adeseori, precum şi vietăţile ce se numesc „curate” rumegă şi mestecă încă o dată hrana mîncată mai înainte, amărunţind-o pentru a fi mai hrănitoare. Aşadar îi zice lui Timotei să se hrănească cu cuvintele credinţei arătînd astfel necontenita citire şi luare-aminte ce se cuvine a avea întru acestea. Căci, aşa cum în toate zilele mîncăm hrana cea simţită pentru a ne hrăni trupeşte, tot astfel se cuvine ca în toate zilele să ne hrănim şi gînditor, cu dumnezeieştile cuvinte, ca să ne hrănim sufleteşte.

7. Iar de basmele cele spurcate şi băbeşti fereşte-te

Adică: Sfatuieşte-i şi învaţă-i cele zise mai sus pe credincioşii tăi Creştini, iar cu Evreii şi cu Elinii să nu vorbeşti nicidecum, fiindcă nu este cu putinţă a-i folosi. Trebuie a vorbi cu dînşii – zice – doar dacă se întîmplă ca vreunul din Creştini să se smintească întru credinţă socotind că te-ai feri de ei din pricină că nu le poţi răspunde. Iar Pavel numeşte „basme” luările-aminte evreieşti, [şi aceasta] fie pentru că Iudeii le schimonosiseră şi nu le păzeau cum sînt scrise în Lege, fie pentru că acestora le trecuse vremea. Căci, după ce a venit Hristos, ele erau de prisos şi fără vreme, aşa cum – de pildă – de prisos şi fără vreme îi este unui bărbat desăvîrşit de treizeci de ani să voiască a suge lapte din ţîţă, căci cum nu ar fi unul ca acesta vrednic de rîsul tuturor? Deci a numit „băbeşti” luările-aminte ale Evreilor ca pe unele ce îmbătrîniseră şi se învechiseră asemenea unor babe zbîrcite de bătrineţe. Iar „spurcate” le-a zis pentru că sînt necurate, ca unele ce-i opresc pe oameni de la credinţa cea curată întru Hristos. Căci aceste luări-aminte evreieşti supuneau către patima fricii şi a robiei sufletul Creştinilor, al acelora ce se făcuseră mai presus de frică şi de robie, ceea ce e cu adevărat o îndemnare necurată.

şi te iscuseşte întru buna-cinstire de Dumnezeu.

Buna-cinstire de Dumnezeu este credinţa cea curată şi viaţa cea dreaptă. Deci dumnezeiescul Pavel îi zice lui Timotei să se iscusească întru acestea ostenindu-se neîncetat, căci cel ce se iscuseşte se nevoieşte a vărsa sudori chiar fără să aibă lupte.

8. Căci iscusirea trupească spre puţin este folositoare,

Unii zic că iscusirea trupească este postirea, dar nu este aşa, căci postirea este iscusinţă duhovnicească. Deci Pavel înţelege aici prin „iscusinţă trupească” nevoinţă care pricinuieşte sănătate trupului, iscusinţă ce are multe osteneli, însă puţin foloseşte, adică îşi întinde folosul numai pînă la trup şi pînă la o vreme doar, nu pentru totdeauna.

iar buna-cinstire de Dumnezeu este folositoare către toate, avînd şi
făgăduinţa vieţii de acum, şi a aceleia viitoare.

Zice: Buna-cinstire de Dumnezeu este folositoare întru toate şi trupului,
şi sufletului. [Astfel,] în viaţa aceasta, ea îl însănătoşeşte şi-l bucură pe om, căci cel ce nu-şi ştie nici o greşeală întru conştiinţa sa se bucură şi se veseleşte încă de aici, nădăjduind cu încredinţare că va primi făgăduinţele bunătăţilor viitoare; iar acolo, în celălalt veac, dobîndeşte adevărata viaţă şi fericire. Şi, cumpănind nevoinţa trupească cu buna-cinstire de Dumnezeu, Apostolul arată că aceasta din urmă o covîrşeşte pe prima.

Fragment din “Tâlcuirea Epistolei Întâi către Timotei a Slăvitului și Prea-lăudatului Apostol Pavel “, Sf. Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, tălmăcită din elina veche în cea nouă şi împodobită cu felurite însemnări de Sfîntul Nicodim Aghioriotul, tradusă în limba română de Mitropolitul Veniamin Costache, capitolul IV.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *