Selectați pagina

Aşa cum Domnul Iisus Hristos nu poate avea mai multe trupuri, tot aşa nu pot exista mai multe Biserici!

Aşa cum Domnul Iisus Hristos nu poate avea mai multe trupuri, tot aşa nu pot exista mai multe Biserici!

Punând la îndoială dogma ortodoxă care afirmă că doar Biserica Ortodoxă este ,,Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, ecumeniştii susţin că ,,Biserica şi-a pierdut unitatea şi acum există doar în schisme: schisma răsăriteană, schisma papală, schisma anglicană”[54].

Liberalii teologizanţi[55] socotesc că fiecare erezie este o nouă ,,ramură” a Bisericii lui Hristos, şi ei cred că orice parte separată are dreptul de a fi numită ,,Biserică”. Chiar din punct de vedere ortografic ele au ,,drepturi egale”. Jurnalul Patriarhiei Moscovei (JPM) şi alte jurnale ecumeniste le scriu cu majuscule[56].

Teoreticienii heterodocşi ecumenişti, fiind în afara Bisericii, nu vor şi nu pot să înţeleagă că propriile lor comunităţi au căzut din Biserică din cauza ereziilor, şi că ele i se pot alătura doar prin pocăinţă şi respingerea tuturor erorilor lor. În starea lor actuală, ele nu au dreptul de a se numi Biserici, în timp ce sunt pseudo-Biserici şi câtă vreme adevărata Biserică a lui Hristos, prin separarea ereticilor de ea, continuă să existe ca o Biserică nedespărţită, întreagă şi unită intern în credinţă.

,,Teoria ramurilor”, ecumenistă, potrivit căreia Biserica este împărţită în ,,ramurile” ortodoxă, romano-catolică şi protestantă, contrazice total învăţătura Bisericii Ortodoxe. Unitatea şi unicitatea Bisericii Ortodoxe au fost mărturisite întotdeauna de toţi Sfinţii Părinţi şi dascăli ai Bisericii, de la sfinţii apostoli încoace. Aceasta explică marea râvnă pe care au arătat-o Părinţii în timpul oricărui act de dezbinare şi apostazie de la Biserică, şi atitudinea lor strictă faţă de erezii şi schisme.

Marele teolog ortodox contemporan Iustin Popovici spune că ,,aşa cum Domnul Iisus Hristos nu poate avea mai multe trupuri, tot aşa nu pot exista mai multe Biserici … Pornind de la aceasta, din punct de vedere ontologic, a diviza Biserica nu este cu neputinţă. Nu a existat şi nu poate exista vreodată vreo divizare a Bisericii; dar au existat întotdeauna şi vor exista mereu căderi din Biserică. A fost căderea gnosticilor, arienilor, duhoborilor, monofiziţilor, iconoclaştilor, romano-catolicilor, protestanţilor, uniaţilor şi a tuturor celorlalţi apostaţi care alcătuiesc legiunea schismatică eretică”[57].

Pluralismul teologic admisibil şi aprobat de ecumenism nu este nimic altceva decât o încercare de a transforma Adevărul Dumnezeiesc în ceva relativ care poate fi stabilit prin compromis.

Sfântul Marcu al Efesului care a susţinut Ortodoxia într-una din cele mai critice perioade pentru Biserica Ortodoxă, ar spune: ,,Niciodată, o, omule, nu poate fi îmbunătăţit ceva care priveşte Biserica prin compromisuri: nu există nimic [intermediar] între Adevăr şi minciuni”[58].

Pe de altă parte, în urmă cu aproape 25 ani, protopopul Liberie Voronov, profesor de dogmatică la Academia Teologică din Leningrad (acum Sankt Petersburg), a susţinut public deosebirea ,,dogmelor universal obligatorii” (necessaria) de celelalte adevăruri ale învăţăturii creştine, pe care le-a retrogradat în categoria ,,celor dubioase” (dubia), propunând prin aceasta o reexaminare a Sfintei Tradiţii, pe care a numit-o ,,diversă”. El scria că o asemenea revizuire ,,ar trebui înfăptuită în duhul conştientizării smerite (!) a necesităţii de a elimina, prin înţelegere ecumenistă, inexactităţile sau exagerările cauzate istoric în metodele sau rezultatele teologhisirii. Acestea poate că au slujit la a apăra cum se cuvine Ortodoxia în trecut, dar acum au devenit un soi de obstacol pentru Biserică în marea sa misiune de a lumina lumea”[59].

Baza teoretică pentru deformarea dogmelor ortodoxe a fost vreme de mai mult de 10 ani în pregătire: deja la sfârşitul anilor ’1920, protopopul Serghie Bulgakov, care a devenit ulterior un eretic periculos, a început să publice născocirea sa despre ,,Sofia” ca un anume principiu feminin imaginar în Treimea dumnezeiască. Preotul Pavel Florenski şi-a adus de asemenea contribuţia sa gnostică la această doctrină falsă.

Erezia sofiană, deformând dogma Sfintei Treimi, a fost primită cu simpatie şi dezvoltată suplimentar întâi de renovaţioniştii ,,Şcolii de la Paris” şi mai târziu elaborată şi ,,canonizată” de partizanii ecumenismului, atât cei ,,ortodocşi” cât şi fraţii lor heterodocşi.

Blasfemia feministelor ecumeniste a fost încununarea finală şi logică a sofianismului. Sfidând ipostasul Dumnezeu-om al Mântuitorului nostru, ele se închină la ,,Sofia dumnezeiască” ca la cel de-al treilea ipostas al Sfintei Treimi.

Semnând în iunie 1993 aşa-zisa Uniune de la Balamand cu catolicii, ,,ortodocşii” ecumenişti şi-au exprimat public indiferenţa totală faţă de învăţătura dogmatică a Bisericii cu privire la Sfântul Duh. Este un fapt îndeobşte cunoscut că deformarea Crezului de către Biserica Romană prin adăugarea nelegiuită la acesta a lui ,,Filioque” în 1054 a condus la căderea Romei din Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Cu toate acestea, protopopul Ioan Sviridov, care a reprezentat Patriarhia Moscovei la conferinţa din Roma dedicată relaţiilor dintre creştinii ortodocşi şi cei catolici, a anunţat cu cinism, printre alte lucruri, că ,,ambele Biserici mărturisesc acelaşi Crez niceo-constantinopolitan”[60].

Nesocotirea hristologiei şi a dogmei despre cele două firi ale Domnului nostru Iisus Hristos este demonstrată prin recunoaşterea de către membrii ,,ortodocşi” ai Consiliului Mondial al Bisericilor a monofiziţilor drept coreligionari ai lor, şi de unirea lor cu ei.

Sursa: Ecumenismul – calea către pierzare, de Ludmilla Perepiolkina

[54] A se vedea G.G., ,,Despre relaţiile dintre Biserica Ortodoxă şi heterodoxie”, Pravoslavnaia Rus’, nr. 5 (309), 1941, p. 2-3 (în limba rusă). Potrivit Vkumenische Rundschau, Stuttgart, 1969, s. 378.

[55] Având în minte zicala patristică: ,,Teolog este cel care se roagă cu adevărat”, ne vom abţine de la a-i numi ,,teologi” pe teoreticienii pseudo-înţelepţi ai ecumenismului.

[56] Şi noi scriem aşa: Biserica Romano-Catolică, Biserica Anglicană etc, şi nu o facem fiindcă am crede, asemenea teologilor ecumenişti că ele sunt Biserici, sau ramuri ale Uneia Biserici. Ci pentru că aşa se înţelege imediat din text la ce organizaţie ne referim, fiindcă toată lumea a ajuns să le cunoască după aceste denumiri care s-au impus în timp. Dacă am folosi alte denumiri pentru ele, cei care se întâlnesc pentru prima oară cu textele noastre le-ar putea găsi bizare, sau ar fi greu de citit – tot încercând să asociezi o nouă denumire cu ceea ce ştii, ai auzit încontinuu, că se numeşte Biserica Romano-Catolică.

[57] Arhimandrit Iustin (Popovici), Dogmatica Bisericii Ortodoxe, vol. III, Belgrad, 1978, p. 209-212 (în limba sârbă).

Vrednicul de pomenire părinte Iustin († 1979) a fost profesor de dogmatică la Facultatea de Teologie din Belgrad; el este autor al multor lucrări, în special al cărţii Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Thessaloniki, 1974.

[58] A se vedea arhimandrit Ambrozie, Sfântul Marcu al Efesului şi Uniunea de la Florenţa, Editura Sfântul Iov de Poceaev, Mânăstirea Sfânta Treime, Jordanville, New York, 1963, p. 340 (în limba rusă).

[59] Protopop profesor Liberie Voronov, „Unitate şi diversitate în tradiţia ortodoxă”, Jurnalul Patriarhiei Moscovei, nr. 10, Moscova, 1970, p. 72-73 (în limba rusă).

[60] ,,Pe calea apropierii şi împăcării”, Gândirea Rusă, Paris, 9-15 februarie 1995, nr. 4064, p. 16. Ar trebui notat că propotopul Ioan Sviridov este directorul pentru informarea mass-media al Departamentului de Educaţie Religioasă şi Catehizare al Patriarhiei Moscovei şi este, de asemenea, redactorul şef al Radio Sofia.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: