Selectați pagina

Arestul preventiv nu va fi aplicat dacă sunt îndeplinite cumulativ patru condiţii

Arestul preventiv nu va fi aplicat dacă sunt îndeplinite cumulativ patru condiţii

Inculpatul nu va fi arestat dacă şi-a recunoscut vina, dacă a săvârşit infracţiunea fără aplicarea constrângerii fizice sau psihice, dacă infracţiunea nu s-a soldat cu cauzarea de prejudicii vieţii şi sănătăţii persoanei şi dacă nu a fost săvârşită de un grup criminal organizat sau organizaţie criminală, transmite IPN.

O iniţiativă legislativă de modificare a Codului de procedură penală a fost votată în prima lectură.

Deputatul democrat Sergiu Sârbu, unul dintre autori, a spus că noile reglementări vor contribui la reducerea numărului de cazuri de aplicare a arestului preventiv, care trebuie să rămână o măsură excepţională.

„Fiecare caz va fi analizat individual”, a spus deputatul.
Deputatul Partidului Liberal Democrat, Vadim Pistrinciuc, a amintit despre un protest al avocaţilor, în care s-au pronunţat împotriva aplicării abuzive a arestului preventiv. Din 100 de cazuri în care avocaţii contestă măsura, în 99 se menţine decizia arestului preventiv.

„Ce se întâmplă cu prezumţia nevinovăţiei? Arestul preventiv este ca o pârghie de a fabrica dosare, oamenii sunt arestaţi şi peste două luni îşi recunosc vina”, a spus Vadim Pistrinciuc.

Adrian Lebedinschi, deputat al Partidului Socialiştilor, consideră că prin această normă se creează temei ca Ilan Şor, judecat pentru cauzarea de prejudicii statului prin înşelăciune şi abuz de încredere, să nu poată fi arestat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: