Selectați pagina

ARDE Siberia. S-a decretat stare de urgenţă. Peste 3 milioane de hectare cuprinse de incendii

ARDE Siberia. S-a decretat stare de urgenţă. Peste 3 milioane de hectare cuprinse de incendii

Autorităţile ruse au decretat stare de urgenţă în sudul Siberiei din cauza incendiilor de vegetaţie, care afectează peste 3 milioane de hectare.

Există în jur de 350 de focare diferite, iar responsabilii vorbesc de o situaţie deosebit de gravă. La faţa locului au fost trimişi oameni şi echipamente din alte regiuni ale Rusiei.

Zona arctică trece prin cel mai dificil sezon de incendii din istorie, cu flăcări uriaşe în Siberia, Alaska şi Groenlanda.

Asta în condiţiile celei mai călduroase veri din istorie pentru această regiune.

Multe dintre focare sunt provocate de fulgere. Vântul poarta departe nu doar scânteile, ci şi fumul, astfel încât în oraşe precum Novosibirsk, cel mai mare din Siberia, aerul este irespirabil.

Din cauza faptului că pompierii nu au acces la multe dintre incendii, focurile pot dura cu săptămânile şi produc cantităţi semnificative de gaze cu efect de seră.

Incendiile de pădure s-au extins fulgerător în ultimele 24 de ore, iar în prezent, vegetaţia este mistuită de 500 de focare pe un teritoriu de 10 mii de kilometri pătraţi. Chiar dacă autorităţile ruse susţin că pompierii au reuşit să ia situaţia sub control, oamenii din zonă se sufocă de fum.

Autorităţile de la Moscova insistă în continuare că nu ar exista pericol pentru sănătatea oamenilor, deşi mai multe alerte de smog au fost emise în regiunile populate din apropierea focului.

“Chiar dacă incendiul se extinte pe mii de kilometri, pericol pentru sănătatea oamenilor nu există”.

Cu toate acestea, imaginile vorbesc de la sine. Oamenii din Irkutsk,  Krasnoyarsk, Peninsula Yamal şi din localitatea Hantî-Mansiisk nu au văzut cerul de zile întregi, şi se pare că nu mai pot face diferenţă dintre ziuă şi noapte.

Mai mulţi internauţi ruşi au postat imagini apocaliptice.

Nici prognozele meteo nu sunt optimiste. Din cauza temperaturii neobişnuit de ridicate, care au atins 30 de grade în regiunile afectate de foc, ploile sunt puţin probabile.

“Cicloanele înconjoară regiunea. Astfel, nu putem conta pe probabilitatea ploilor”.

Cel puţin 15 mii de oameni sunt implicaţi în stingerea incendiilor de proporţii. Deocamdată, victime printre civili sau pompieri nu au fost raportate.

Focarele au izbucnit în centrul şi nord-estul Rusiei în iunie, iar fumulul dens, care a împânzit pădurile din apropierea Cercului Polar, poate fi văzut din cosmos.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *