Selectați pagina

Aproape 51.000 de persoane sunt în căutarea unui loc de lucru

Aproape 51.000 de persoane sunt în căutarea unui loc de lucru

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, peste 28.000 dintre ei au statut de şomeri, fiind fără un job stabil.

Mai mult de jumătate dintre ei locuiesc în sate şi 63 la sută nu au calificare profesională, transmite publika.md.

Statisticile arată că 14 la sută dintre şomeri sunt în Capitală şi doar câte cinci procente au domiciliul în raionale Ocniţa, Ungheni şi Drochia.

Cele mai multe persoane care nu sunt încadrate în câmpul muncii au vârsta cuprinsă între 35 şi 49 de ani. Numărul lor depăşeşte 11 mii de persoane. Totodată, peste opt mii dintre şomeri au mai mult de 50 de ani, iar 5.043 au între 16 şi 29 de ani.

O bună parte dintre persoanele care nu au un loc de muncă, adică 1.509, sunt de etnie romă. 905 sunt cetăţeni reveniţi de peste hotare, iar 567 au dizabilităţi. 108 oameni neîncadraţi în câmpul muncii sunt eliberaţi recent din detenţie.

În primele şase luni ale acestui an, 3.771 de şomeri au fost angajaţi, iar 5.615 au primit ajutor de şomaj. Totodată, în aceeaşi perioadă, în ţară erau înregistrate 12.469 de locuri de muncă vacante.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Статьи на русском языке

Статьи на русском языке