Selectați pagina

Anul școlar ar putea începe cu un DEFICIT de mii de profesori și educatori

Anul școlar ar putea începe cu un DEFICIT de mii de profesori și educatori

Anul școlar 2018 – 2019 ar putea începe fără mii de profesori și educatori, scrie ziarulnational.md

Sistemul educațional național are, pe moment, o insuficiență de circa 2 000 de cadre didactice, inclusiv 800 pentru educația timpurie, a raportat astăzi secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Angela Cutasevici, la Comisia parlamentară pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Potrivit aceleiași surse, din cei o mie de absolvenți ai universităților pedagogice repartizați în anul trecut pentru a activa în instituțiile de învățământ din republică, în sistem au rămas doar 197.

De exemplu, șefa Direcției de Învățământ din Hâncești, Valentina Tonu, a declarat că raionul pe care îl reprezintă are acum nevoie de circa 120 de cadre didactice. Totodată, la nordul R. Moldova se atestă în special un deficit de profesori de matematică.

Cea mai importantă cauză care determină cadrele didactice să renunțe la grădinițe, școli sau licee este salariul demotivant – în medie 4,4 mii de lei pe lună în primul trimestru al anului curent.

Deputata liberal-democrată Maria Ciobanu a ținut să remarce, în cadrul audierilor de la Parlament asupra implementării Codului educației odată cu punerea în aplicare a documentului, în noiembrie 2014, că bugetul Ministerului Afacerilor Interne din acest an este de patru ori mai mare decât cel al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, deși în ultimul caz au fost comasate trei instituții publice, după reforma administrației centrale.

„Nimeni de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării nu s-a arătat deranjat de această situație, nici măcar damna ministru”, a punctat parlamentara.

Deputații au mai discutat despre finanțarea sistemului de învățământ per elev, dar și despre micșorarea normei didactice în învățământul timpuriu de la 35 la 30 de ore didactice, lipsa de creşe pentru copii, grădiniţe de stat suprasolicitate şi autorități publice locale care nu contribuie la construirea şi reparația instituțiilor preșcolare. De asemenea, carențe au fost constatate și în domeniul finanțării programelor pentru copii cu cerinţe educaţionale speciale.

Deputații au recomandat Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării să identifice soluții pentru problemele existente și să propună modificări legislative pentru a îmbunătăți situația în domeniul educației.

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *