Selectați pagina

Anul nou va fi frumos, dacă vei asculta de HRISTOS!

Anul nou va fi frumos, dacă vei asculta de HRISTOS!

Am venit sa propovaduiesc anul placut Domnului (Luca 4, 19).

În noul an şi în toţi anii şi în fiece clipă,vă dorim tuturor VIAŢĂ VEŞNICĂ ! La mulţi ani pământeşti, dragi prieteni cu suflete frumoase!

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte.” (sf. Ioan Gură de Aur)

Priveghiul ce se făcea odinioară în sfintele noastre așezăminte, biserici și mănăstiri, ori chiar în casele bunilor creștini, a fost înlocuit cu mult trâmbițatele revelioane. Însăși etimologia cuvântului din latină ne arată că la origini „revelionul” însemna veghe, deșteptare.

În multe biserici se va săvârşi liturghie de noapte. De ce să petrecem noul an în Biserică? „Ne-am putea ruga și acasă”, vor răspunde cei mai comozi. Lor și nu numai, le răspundem că doar în Biserică înțelegem cel mai bine cum timpul se întâlnește cu veșnicia, fapt împlinit mai întâi în persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos.

El a coborât printre noi, nu din curiozitate de a fi om, ci ca să ne arate nouă calea la ceruri; El, Mântuitorul lumii ne-a învățat să împlinim fiecare în parte această simbioză dintre eternitate și timpul creat căci în măsura în care petrecem cu și în Dumnezeu deja pregustăm din veșnicie, ne obișnuim cum e să fii în compania lui Dumnezeu și a sfinților Lui.

Așa înțelegem slova Sfintei Evanghelii: „Împărăția Cerurilor este în voi”. Veșnicia începe din această lume în măsura în care ne facem timp să ne întâlnim cu Nemurirea. Ce petrecere lumească îți poate oferi o astfel de experiență unică? Nici cele mai exclusiviste restaurante și hoteluri, nici grandioasele concerte organizate în noaptea dintre ani nu pot dărui oamenilor această șansă.

De aceea, să ne îndreptăm pașii către sfintele locașuri, unde Hristos ne așteaptă să ne binecuvinteze noul an cu sănătate și cu belșug de har care să rodească în noi spor în credință și în năzuința de mai bine, umplându-ne casele cu grâu, vin și untdelemn.

Noi, mulțumindu-I cu nesfârșită recunoștință și, neuitând că timpul este „intervalul în care Dumnezeu așteaptă răspunsul nostru la oferta iubirii Sale”, să avem bune nădejdi că în acest nou an vom reuși fiecare în parte să dăm mărturia și răspunsul iubirii noastre la iubirea nemărginită pe care ne-o arată Dumnezeu, Cel în Treime închinat.

Biserica în această lume nu este nimic altceva decât un atelier dumnezeiesc în care timpul se transformă în veşnicie.

Credinţă mare, dragoste evanghelică mare, rugaciune neâncetată, milostivire, iertare, iubire de fraţi, iubire de Dumnezeu. Cu ajutorul tuturor acestor sfinte virtuţi sa ne transformăm zilele noastre, nopţile noastre, orele noastre si clipele noastre în veşnicie, să fim şi noi, atunci când vom ieşi din această lume, cu sufletele pline de credinţă, dragoste si de toate virtuţile evanghelice, să ne înălţăm la Ceruri şi acolo impreună cu toţi Sfinţii sa-L slavim pe Domnul nostru cel Minunat şi Neschimbat, pe Iisus Hristos, Caruia I se cuvine toată cinstea si slava vesnica, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *