Select Page

Antihrist va veni în propriul său nume şi evreii, cei ce L-au persecutat pe Mântuitorul, îl vor primi

Antihrist va veni în propriul său nume şi evreii, cei ce L-au persecutat pe Mântuitorul, îl vor primi

Omilia 41

din “Comentar la Evanghelia de la Ioan”, Sf. Ioan Gură de Aur, Traducere Gh. Babuţ, Editura Pelerinul român, Oradea, 2005

“Cercetaţi Scripturile, căci voi socotiţică în ele aveţi viaţă veşnică. Acelea mărturisesc despre Mine. – Şi nu veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!” (Ioan, V, 39-47).

 

“Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.
Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!
Slavă de la oameni nu primesc;
Dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu.
Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi.
Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?
Să nu socotiţi că Eu vă voi învinui la Tatăl; cel ce vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit.
Că dacă aţi fi crezut lui Moise, aţi fi crezut şi Mie, căci despre Mine a scris acela.
Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, cum veţi crede în cuvintele Mele?”

Evanghelia de la Ioan, cap. V, vers. 39-47

  1. Nu trebuie citită Scriptura Sfântă numai în fugă şi cu uşurinţă.
  2. Evreii îl vor avea ca înviinuitor chiar pe Moise însuşi.

1. Să avem grijă, fraţilor, să căutăm lucrurile duhovniceşti, şi să nu credem că ne ajunge, pentru mântuire, să dăm numai o parte din aplecarea noastră. Dacă, în afacerile pământeşti ale acestei lumi, nici nu are mari câştiguri, atunci când el se pune pe ele moleşit şi uşuratic, cu atât mai mult va fi aşa în lucrurile duhovniceşti şi cereşti, pentru că acestea cer mai multă grijă şi mai multă priveghere. Iată pentru ce Iisus Hristos, când îi trimite pe evrei la Scripturi, nu-i trimite pentru a face o simplă lectură, ci pentru ca să le studieze cu grijă şi cu vigilenţă. Căci el n-a zis, citiţi Scripturile, ci adânciţi-le. Pentru a descoperi acolo mărturia pe care o dau despre el, trebuiau să caute mult, să ostenească mult. În sfârşit, cu privire la evrei, aceste mărturii erau ascunse sub umbre şi chipuri. Chiar pentru acest motiv le porunceşte Mântuitorul să răsfoiască şi să cerceteze Scripturile, ca să poată afla ceea ce ascund ele în adâncimea lor. Aceste mărturii nu sânt la suprafaţă nici aparente, ele sunt ascunse foarte adânc ca şi o comoară. Ori, cel ce vrea să descopere o comoară adânc ascunsă, nu o va afla fără multă grijă şi greutate. Iată pentru ce Iisus Hristos, după ce a zis: “Cercetaţi Scripturile”, a adăugat ” pentru că voi credeţi că în ele aveţi viaţa veşnică”. El n-a zis: voi puteţi, ci, voi credeţi că aflaţi. Prin care le arată că nu vor avea un câştig mare, atunci când cred că pot să îşi câştige mântuirea numai prin singura citire a Scripturilor, fără credinţă. Este ca şi cum El ar zice: Nu admiraţi Scripturile, nu le priviţi voi ca pe nişte izvoare vii? Chiar pe ele mă întăresc Eu acum; căci ele mărturisesc despre mine; dar voi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă veşnică. Iisus Hristos avea deci dreptate să zică: “Voi credeţi”; pentru că ei nu voiau să asculte învăţătura lui, şi scoteau mândrie din citirea simplă pe care o făceau Scripturilor. Apoi, de teamă ca să nu-l învinuiască de slavă deşartă, din cauza grijii mari pe care o avea de a Se face cunoscut, şi ca să nu gândească, că în dorinţa Sa de a insufla credinţă în Sine, El avea în vedere propriile Sale interese (căci El a citat mărturia lui Ioan şi aceea a lui Dumnezeu Tatăl, El a făcut menţiune de faptele Sale şi a promis viaţa veşnică, folosindu-se de toate lucrurile pentru a-i atrage şi a-i câştiga): cum zic Eu, se bănuia că cei mai mulţi îl învinuiau de slavă deşartă, iată ce adaugă El, fiţi atenţi: “Slavă de la oameni nu primesc” (Ioan, V, 41); adică, Eu n-am nevoie de ea; Eu nu sunt de natură de a avea nevoie de slava care vine de la oameni. Dacă lumina soarelui nu primeşte de loc creştere din aceea a lămpii, eu trebuie să am nevoie cu atât mai puţin de slavă de la oameni. Dar dacă Tu nu ai nevoie, pentru ce ai adus aceste mărturii? “ca voi să vă mântuiţi”. Iisus Hristos a spus-o mai sus, aici el o arată încă prin aceste cuvinte: “ca să aveţi viaţă veşnică”. El aduce chiar o altă dovadă, iat-o: “Dar v-am  cunoscut că n-aveţi în voi dragostea de Dumnezeu” (Ioan, V, 42). Cum sub pretext de zel şi de iubire faţă de Dumnezeu, ei adesea Îl persecutau, fiindcă El se pretinde egal cu Dumnezeu; precum ştia la fel că nu vor crede în El, El a vrut să-i prevină şi să-i împiedice să spună: Pentru ce vorbeşti Tu aşa? Eu o fac, le zice el, pentru a vă mustra, pentru că voi mă prigoniţi nu din iubire faţă de Dumnezeu. Căci Dumnezeu mărturiseşte despre Mine, şi prin lucruri şi prin Scripturi. Dacă deci, în gândul că Eu sânt potrivnic lui Dumnezeu, mai înainte voi M-aţi alungat, voi Mă persecutaţi, acum că vă fac cunoscut adevărul, voi ar trebui să vă grăbiţi să veniţi la Mine, dacă aţi fi avut puţin din iubirea faţă de Dumnezeu; dar voi nu-L iubiţi cu adevărat. Eu am zis aceste lucruri pentru a vă dovedi că vă însufleţesc mândria şi vanitatea, şi, că voi nu căutaţi decât să acoperiţi  invidia pe care Mi-o purtaţi. Iată ce arată Iisus Hristos, nu numai prin ceea ce a zis, ci prin ceea ce adaugă apoi, căci zice: “Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veţi primi” (Ioan, V, 43). Voi vedeţi, fraţilor, căci dacă peste tot Iisus Hristos zice că a fost trimis, că a primit de la Tatăl puterea ca să judece, şi că nu poate să facă nimic de la sine însuşi, aceasta o face pentru a înlătura orice motiv de învârtoşare a evreilor.

Despre cine zice El că va veni în numele său? Despre Antihrist, şi El arată răutatea şi ferocitatea evreilor prin dovezi de neînlăturat. Dacă iubirea faţă de Dumnezeu vă îndeamnă să mă persecutaţi, voi trebuie deci, cu atât mai mult să-l persecutaţi pe Antihrist. Antihrist nu vă va vesti o asemenea învăţătură ca a Mea; el nu va zice că Tatăl L-a trimis, nici că vine din partea Sa şi prin porunca Sa. Ci, dimpotrivă, el va exercita o putere tiranică, distrugând ceea ce nu-i aparţine lui, şi dându-se drept Dumnezeul întregului univers, după cuvântul Sf. Pavel: “Potrivnicul înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau este făcut pentru închinare,  aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu şi pe sine să se dea drept Dumnezeu.” (II Tes., II, 4). Căci aceea înseamnă să vină în propriul său nume. Pentru Mine eu nu vorbesc la fel; ci spun că am venit în numele Tatălui Meu. Ori, după o aşa dovadă, după ce a spus că El a venit în numele Tatălui, ei tot nu-l primesc, această stare făcea singură să se vadă de lumea întreagă că ei nu-L iubeau pe Dumnezeu. Şi acum, prin contrastul faţă de ceea ce trebuie să facă Antihrist, El scoate la lumină neruşinata lor răutate. Căci, pentru că ei nu primeau pe cel ce Se declara trimisul lui Dumnezeu, şi pentru că trebuiau să i se închine celui pe care nu-l cunoşteau ca Dumnezeu, dar care se avânta să fie Dumnezeul întregului univers, este vizibil că persecuţia împotriva lui Iisus Hristos pornea invidia lor şi din ura împotriva lui Dumnezeu. Pentru aceasta Iisus Hristos dă două motive pentru ceea ce zice El, mai întâi, cel mai bun: “Că voi să vă mântuiţi, ca să aveţi viaţă”; dar, ştiind că ei vor râde şi-şi vor bate  joc de El, El le arată al doilea motiv, mai puternic decât acela, a şti, că dacă ei nu se supun şi dacă nu ascultă de cuvântul său, Dumnezeu nu va înceta pentru aceia de a lucra în toate lucrurile după obiceiul Său.

2. Sfântul Pavel, vorbind în mod profetic despre Antihrist, zice: “Dumnezeu le trimite lucrarea amăgirii, ca să dea şi crezământ minciunii, şi ca să cadă sub osândă toţi cei care n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea”(II Tes., II, 11-12). Mântuitorul nu zice că Antihrist va veni, ci “dacă el vine”, coborându-se astfel la înţelesul ascultătorilor săi; nedreptatea lor nu sosise încă la mulţimea ei; pentru aceasta el a tăcut motivul acestei întâmplări. Dar Sfântul Pavel a spus-o deschis pentru cei ce sânt înţelepţi: acest Antihrist le ia evreilor orice scuză. Iisus Hristos descopere apoi cauza necredinţei lor, zicând:” Cum puteţi voi crede, când primiţi mărire unii de la alţii şi mărirea cea de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?” (Ioan, V, 44).  Prin care El arată că ei nu aveau în vedere interesele lui Dumnezeu, ci ei îşi ascundeau propriile lor patimi sub acest pretext al lor. Ei erau, în sfârşit, atât de departe de a face ceea ce făceau pentru slava lui Dumnezeu, încât căutau mai mult slava oamenilor decât cea a lui Dumnezeu. Cum ar fi conceput ei un aşa de mare zel pentru slava lui Dumnezeu, ei care o dispreţuiau aşa de mult, încât îi preferau slava omenească? Apoi după ce a zis că evreii nu aveau iubire faţă de Dumnezeu, şi le-a dovedit-o prin două adevăruri: unul prin ceea ce făceau împotriva Lui, altul prin ceea ce făceau pentru Antihrist, şi le-a demonstrat că ei erau nevrednici de orice iertare, Iisus Hristos face să reapară Moise pentru a pronunţa împotriva lor o nouă învinuire.

“Să nu vi se pară că Eu vă voi învinui la Tatăl. Este cine să vă învinuiască: Moise, în care voi aţi nădăjduit.” (Ioan, V, 45). Căci dacă aţi fi crezut în Moise, M-aţi fi crezut şi pe mine, ” căci despre Mine a scris acela”(Ioan,V, 46). Iar dacă celor scrise de el nu credeţi, “cum veţi crede în cuvintele Mele?”(Ioan, V, 47). Adică în ceea ce faceţi împotriva Mea, Moise este acesta care va fi învinuit înainte de Mine, refuzul de a crede îl va atinge mai mult pe Moise decât pe Mine. Voi vedeţi în ce fel îi respinge până în adâncul lor şi le ia orice motiv de apărare. Atunci când Mă persecutaţi, voi dovediţi iubirea pe care o aveţi faţă de Dumnezeu? Ori, eu am făcut să se vadă că ura este împotriva lui Dumnezeu care vă împinge să lucraţi aşa. Voi mă învinuiţi că nu păzesc Sâmbăta şi calc legea? Eu M-am apărat de această învinuire. Voi asiguraţi că vă arătaţi credinţa voastră lui Moise în ceea ce aveţi îndrăzneala să faceţi împotriva Mea? Şi Eu vă arăt chiar în aceea că nu ascultaţi de Moise. Şi atâta este de fals că Eu mă opun legii; încât voi nu veţi avea alt acuzator decât pe cel care v-a dat legea. Cum deci, vorbind despre Scripturi, Iisus Hristos zicea: “Voi credeţi că în ele aveţi viaţă veşnică”; acum la fel, vorbind despre Moise, El zice: “Căci voi socotiţi”, unde se vede că Mântuitorul îi mustră în toate prin cuvintele lor proprii.

Şi prin ce vom şti noi, vor zice evreii, că Moise trebuie să fie învinuitorul nostru, şi că tu nu vorbeşti decât în zadar? Ce este comun între tine şi Moise? Tu nu ai păzit sâmbăta pe care el a poruncit s-o păzim: cum se va purta el ca acuzator împotriva noastră? Şi cum vei dovedi Tu că noi vom crede într-un altul care va veni în numele său propriu? Toate lucrurile acestea, Tu le spui fără martori şi fără dovezi. Desigur, ele îşi găsesc dovada în ceea ce am spus Eu mai sus: pentru că prin faptele Mele, prin mărturia lui Ioan, prin aceea a Tatălui, este evident şi sigur că Dumnezeu este care m-a trimis, sigur că Moise va fi acuzatorul vostru. În sfârşit, ce a zis Moise? “Oare pe cineva care face minuni şi semne, care cheamă  la Dumnezeu, şi care prezice cu adevărat viitorul, nu va trebuie crezut el” (Deut., XIII, 1).  Iisus Hristos nu-a făcut El toate aceste lucruri? El a făcut adevărate minuni a căror adevăr nu poate fi contestat, El i-a atras pe toţi oamenii la Dumnezeu, El a confirmat prezicerile Sale prin împlinirea lucrurilor pe care le-a prezis. Dar unde este dovada că evreii vor crede în altul? În aceea că ei L-au persecutat şi L-au urât pe Iisus Hristos. Cei ce se declară împotriva celui care vine cu porunca lui Dumnezeu îl vor primi fără îndoială pe cel care este potrivnic şi duşmanul lui. Apoi, dacă Mântuitorul, după ce a zis: “Eu nu primesc mărturie de la un om” îl citează acum pe Moise, nu vă miraţi, că nu la Moise i-a trimis El pe evrei, ci la Sfintele şi divinele Scripturi: şi fiindcă ei se temeau mai puţin de El ca de legiuitorul lor, El li-l prezintă în persoană ca învinuitorul lor, pentru a le insufla mai multă teamă şi frică. După care El respinge puţin câte puţin fiecare din vorbirile lor.

Daţi-i acesteia toată atenţia, fraţii mei: evreii ziceau că ei îl persecutau pe Iisus Hristos din iubire faţă de Dumnezeu; şi Iisus Hristos le arată lor că ei îl persecută din ură faţă de Dumnezeu. Evreii se orientau de a fi ataşaţi de Moise, şi Mântuitorul le dovedeşte că persecuţia lor venea din aceea că ei nu credeau în Moise; căci dacă ei ar fi fost zeloşi pentru lege, ei ar fi trebuit să-l primească pe cel ce împlinea legea. Dacă ei îl iubeau pe Dumnezeu, ei ar fi trebuit să creadă în Cel ce atrăgea la Dumnezeu dacă ei credeau în Moise, ei trebuiau să I se închine Celui ce i-a prezis lui Moise. Pentru că înainte de a refuza să Mă credeţi, voi aţi refuzat să îl credeţi pe Moise; că acum voi Mă alungaţi, pe Mine care vi-l vestesc de aceasta nu trebuie să ne mirăm. Cum Iisus Hristos face să se vadă că cei ce-l admirau pe Ioan îl dispreţuiau ei înşişi declarându-se împotriva lui, pe Iisus persecutându-l; la fel El dovedeşte că chiar aceiaşi evrei, atunci când îşi închipuiau că cred în Moise nu o credeau; şi el întoarce împotriva lor tot ceea ce alegeau ei pentru a se apăra. Eu sânt atât de departe, zice el, de a vă întoarce de la lege, încât Eu îl iau drept martor împotriva voastră chiar pe propriul vostru legiuitor. Iisus Hristos declară, deci, că Scripturile dau mărturia aceasta: dar unde? El n-o arată şi aceasta pentru a le insufla lor mai multă teamă şi groază, şi pentru a-i pune să caute, să cerceteze şi să-l întrebe. Dacă El le-ar fi arătat locurile, fără ca ei să întrebe, ei ar fi respins mărturia. Dar pentru că au fost puţin atenţi la ceea ce le zicea Iisus Hristos, înainte de orice lucru ei l-ar fi întrebat şi învăţau de la El. Iată pentru ce, nu numai că le dă dovezi şi mărturii clare şi evidente, ci adesea el le face mustrări şi ameninţări, pentru a-i aduce puţin prin teamă: şi cu toate acestea ei păstrau tăcerea. Aşa este în sfârşit răutatea: orice se zice şi orice se face, ea nu se schimbă deloc, ea îşi păstrează totdeauna veninul ei.

Omilia 41, Comentar la Evanghelia de la Ioan”, Sf. Ioan Gură de Aur, Traducere Gh. Babuţ, Editura Pelerinul român, Oradea, 2005, pag. 210-213.

1 Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *