Selectați pagina

Ani grei de închisoare pentru homosexualii din Nigeria

Ani grei de închisoare pentru homosexualii din Nigeria

Goodluck JonathanPreşedintele nigerian Goodluck Jonathan a promulgat o lege care interzice în mod explicit căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi limitarea drepturilor homosexualilor, a afirmat luni purtătorul său de cuvânt, Reuben Abati.

Legea, adoptată în unanimitate de parlamentarii nigerieni prevede o pedeapsă de 14 ani de închisoare pentru căsătoriile între homosexuali şi 10 ani de închisoare pentru persoanele de acelaşi sex care îşi afişează în mod public relaţia. Aprobarea preşedintelui a venit în urma convingerii că decizia „corespunde convingerilor culturale şi religioase” ale nigerienilor, „mai mult de 90% opunându-se căsătoriilor între persoane de acelaşi sex”, a adăugat Abati. Începând cu 2006, două legi similare au fost propuse, dar nu au ajuns în faţa Parlamentului, cu toate că în această ţară sodomia era pedepsită cu închisoarea.

Amnesty International a cerut în decembrie preşedintelui Jonathan să respingă această lege, considerată de organizaţia nonguvernamentală „discriminatorie”şi ale căror consecinţe pot fi „catastrofice” pentru comunitatea LGTB. Premierul britanic David Cameron a avertizat, de asemenea, că ţara sa va limita ajutoarele către ţările care nu recunosc drepturile homosexuale. Un proiect de lege similar din Uganda a fost aspru criticat de Marea Britanie şi de Statele Unite.

„Le Monde” susţine că Nigeria ar putea să fie mai puţin înclinată să cedeze presiunii din partea guvernelor occidentale faţă de alte state din Africa, primul producător de petrol de pe „continentul negru” beneficiind de ajutor diminuat faţă alţi vecini. Cultura tradiţională a Nigeriei critică în mod sever relaţiile între persoanele de acelaşi fel, fie că mesajul vine din partea creştinilor sau din partea musulmanilor.

Sursa: barikada.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *