Lån på Minuttet | Hiiret | Visa Kredittkort | Kraftpriser | Billigste Husalarm | Barneforsikring | Mobilselskaper | Beste Kiropraktor

Angajaţii care au în grijă un membru al familiei bolnav vor putea solicita suspendarea contractului individual de muncă, cu păstrarea locului de muncă, pentru o perioadă de doi an, faţă de un an cum este acum.

Prevederea face parte dintr-un proiect de modificare şi completare a Codului Muncii, votat în lectură finală la şedinţa Parlamentului din 10 noiembrie.

Autorul proiectului, deputata Valentina Stratan, menţionează în nota informativă că prezenta iniţiativă are intenţia să protejeze în special interesele copiilor bolnavi şi ale copiilor cu dizabilităţi, precum şi ale părinţilor acestora, prin oferirea unor oportunităţi legale suplimentare, care nu implică cheltuieli distincte, dar care le pot fi de un real folos în abordarea realităţilor cu care se confruntă.
În opinia deputatei, adoptarea proiectului va avea ca efect ameliorarea situaţiei părinţiilor care îngrijesc copii bolnavi sau cu dizabilităţi, permiţându-le să-şi păstreze locul de muncă pentru o anumită perioadă în care starea sănătăţii copiilor s-ar putea îmbunătăţi, iar ulterior să revină la muncă.
Share This