Selectați pagina

Americanii își testează arma secretă în România. Rachetele Patriot vor trage în ținte simulate pe calculator

Americanii își testează arma secretă în România. Rachetele Patriot vor trage în ținte simulate pe calculator

armata-suaMilitarii Forțelor Terestre americane din Germania aduc în România, în poligonul Capu Midia, sistemul de rachete Patriot, pentru a executa un exercițiu cu ținte simulate pe calculator.

Specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale au precizat, pentru România Liberă, că sistemul Patriot urmează să ajungă în poligonul din județul Constanța, astfel încât exercițiul să înceapă, efectiv, la data de 5 noiembrie.

Teoretic, exercițiul începe la data de 1 noiembrie, dar sunt necesare câteva zile pentru parcurgerea drumului pe calea ferată, din Germania până la Constanța, și pentru instalarea în poligon a sistemului Patriot și a sistemului de rachete Hawk, aflat în dotarea Brigăzii 1 Rachete Sol – Aer a României.

Patriot Shock V este un exerciţiu româno-american la care participă o baterie de rachete HAWK PIP III R şi un sistem Patriot. Cele două detașamente militare vor acționa conform unui scenariu fictiv de apărare antiaeriană.

Este pentru prima oară în istoria colaborării militare bilaterale când un sistem Patriot ajunge în România. Înainte de intrarea României în NATO, în ciuda bunelor relații cu SUA, nici măcar ofițerii români nu se puteau apropia de un asemenea echipament, chiar dacă li se permitea accesul în incinta unor baze americane din vestul Europei.

În zilele următoare, la execițiul de la Capu Midia, 100 de militari români vor testa sistemul Patriot. însă nu vor executa o tragere reală cu acesta. Prezența țintelor aeriene va fi simulată pe calculator, ne-au precizat specialiștii români.

Sursa: http://www.romanialibera.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *