Margaret Marcelo este o mamă care locuiește înafara orașului Toronto, Canada. Aceasta are un fiu de 23 de ani care suferă de depresie și diabet. De asemenea, acesta nu are o prietenă. Numai pe această bază, doctorii doar ce au aprobat documentele pentru sinuciderea asistată [eutanasia] fiului său! Un doctor, pe numele său, Joshua Tepper, a semnat hârtiile pentru uciderea acestui copil, deoarece acesta este trist, neavând o prietenă! Știm acestea pentru că, făcând apel la bunul simț, și toată lumea ar trebui să facă asta, am citit detaliile cazului, care sunt șocante. Aceasta va fi întâlnit din ce în ce mai mult în Canada ca o modalitate de a diminua costurile de asigurarea sănătații.

Am ajuns să o vedem și pe asta: Canada ar putea legaliza sinuciderea asistată a unui minor FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR

Am ajuns să o vedem și pe asta: Canada ar putea legaliza sinuciderea asistată a unui minor FĂRĂ ACORDUL PĂRINȚILOR

În martie, o nouă lege este așteptată să intre în vigoare în Canada care va permite doctorilor, doctorii statului, să ucidă copii fără aprobarea părinților. Aceasta pare a fi o mare schimbare ce are loc în civilizația occidentală! Charles Camosy este profesor la Școala de medicină Creighton și autor al cărții „Pierderea demnității noastre”, și ni se alătură în această seară. Mă bucur că ești aici pentru a face o evaluare, noi având de mai multe ori această conversație, pentru că acum am ajuns la punctul cel mai de jos: „doctori care omoară copii fără a le spune părinților lor, pentru că acei copii au depresie!?”

C.C.: Haideți să vedem, Tucker, dacă avem pe toți pe această listă: îi avem pe copii, care sunt numiți acum „minori maturi”, îi avem pe oamenii străzii, de care am discutat ultima dată, îi avem pe cei săraci, și pe cei în incapacitate, cu boli cronice. Și chiar înainte de a veni aici, am verificat punctul de vedere al unor doctori în Quebec, care propun și pe copii noi născuti; acesta se are în vedere în viitorul apropiat. „Toronto Star”, o publicație foarte liberală din Canada, numește asta „Jocul foamei și al darwinismului social”. Aceasta se întâmplă, Tucker, când autonomia merge într-o direcție nebună.

T.C.: Niciodată nu am încercat să invoc naziștii, așa cum știi, din numeroase motive. Dar aceștia au fost faimoși pentru că au făcut același lucru: utilizarea doctorilor pentru a omorî pe cei mai slabi din societate. Am crezut că după cel de-al doilea război mondial doctorii au ajuns la concluzia că nu vor mai face lucruri ca acestea.

C.C.: Da, asta crezi tu! Și eu spun același lucru. Ar trebui să fim foarte, foarte ezitanți în a utiliza aceste argumente. Dar la un moment dat, Tucker, dacă acesta este adevărul, Canada trebuie să-l recunoască. Acum întrebarea este: ”Putem noi să stopăm aceasta pentru a nu veni în Statele Unite?” Pentru că nu a ajuns încă aici. Și cred că putem. Spre exemplu, chiar și state foarte „albastre” [democrate – n.t.] ca New York, Connecticut nu au legalizat încă nici suicidul asistat. Iar ce trebuie să facem Tucker, iar privitorii trebuie să facă asta, este de a susține în orice fel posibil acele sisteme de sănătate care le pasă și nu omoară [oameni].

În fapt este o coaliție a unor oameni care au pus bazele unei noi școli de medicină, care va intra în funcțiune în anul 2026, și care va face asta într-un mod foarte clar și foarte priceput. Iar dacă și alții vor să se alăture coaliției care fac asta pot să-mi trimită un mesaj la charlescamosy.com, sau pe twitter, pentru că trebuie să ne ridicăm din fotoliile noastre și să facem ceva, toți aceia care vedem că ne îndreptăm spre un zid în această chestiune.

T.C.: N-ar trebuie ca Asociația Medicilor ar trebui să intervină aici și să zică fără nici un echivoc: „Doctorii în Statele Unite nu pot să ucidă copii pe motivul că aceștia au depresie?” Doctorii sunt făcuți ca să salveze oamenii, să-i facă bine, nu să-i ucidă! Nu să renunțe la ei când sunt copii!

C.C.: De asta am scris aceea carte despre pierderea demnității noastre, Tucker. Sistemul nostru de sănătate este foarte, foarte diferit; este supra secularizat, este bazat pe relația dintre costuri și beneficii, chiar și pe ceea ce numesc „ani ajustați de viață de calitate” și care nu reprezintă nimic altceva decât „ableism”. Am vorbit mult despre „ableism” în aceste ultime zile: aceasta este „ableism”, chiar aici. Nu este nici un accident că grupurile de apărare a drepturilor persoanelor cu dizabilități sunt cei mai mari aliați ai noștrii, cu care vom lucra și pe viitor. Și din nou, trebuie să ne ridicăm din fotolii și să luptăm. T.C.: Yes. Amin! Haideți să ne ridicăm din fotolii și să luptam! Asta trebuie să facem. Profesor Camosy, ca întotdeauna, îți mulțumesc.