Selectați pagina

Ai păcătuit? Du-te la biserică, spune-l lui Dumnezeu: „Am păcătuit.”

Ai păcătuit? Du-te la biserică, spune-l lui Dumnezeu: „Am păcătuit.”

Ești păcătos? Nu deznădăjdui, ci vino, adu prinos de pocăință.

spovedanie marturisire

Ai păcătuit? Du-te la biserică, spune-l lui Dumnezeu: „Am păcătuit.”

Ai păcătuit? Spune-l lui Dumnezeu: „Am păcătuit.” Care-i povara? Care-i necazul? Ce greutate e să spui: „Am păcătuit„? Dacă nu te vei numi singur „păcătos„, nu te va învinui, oare, diavolul? Așadar, ia-o înaintea lui și lipsește-l de acest prilej.

De ce nu i-o iei înainte, de ce nu-ți mărturisești păcatul, de ce nu-ți ștergi fărădelegea, dacă știi că ai împotriva ta un asemenea pârâș, care nu poate să tacă?

Ai păcătuit? Du-te la biserică, spune-l lui Dumnezeu: „Am păcătuit.” Nimic altceva nu ți se cere. Dumnezeiasca Scriptură spune: Spune tu fărădelegile tale mai înainte, ca să fii îndreptățit (IS. 18, 26): spune păcatul mai înainte de a fi dat în vileag cu el, ca să te dezlegi de păcat. Pentru asta nu e nevoie nici de osteneală, nici de multe vorbe, nici de cheltuieli bănești, nici de altceva de felul acesta. Spune un cuvânt, destăinuiește-ți păcatul și zi: „Am păcătuit.”

Unii vor spune: „De unde știu eu că dacă îmi voi spune păcatul mai înainte de a fi dat în vileag o să mă dezleg de el?” În Scriptură avem pilde de oameni care și-au mărturisit păcatul, și l-au șters, și de oameni care nu și l-au mărturisit, și au fost osândiți.

Cain și-a omorât fratele din pizmă; l-a omorât, luându-l cu sine la câmp. Ce-i spune Dumnezeu? Unde este Abel, fratele tău? (Fac. 4, 9). Cel care știe toate întreabă nu din neștiință, ci ca să-l aducă la pocăință pe ucigaș. Cain însă răspunde: Nu știu! Au doară sunt eu păzitorul fratelui meu? (9). „Bun, nu ești păzitorul lui, dar de ce ești ucigașul lui? Nu l-ai păzit, dar de ce l-ai omorât? Nu recunoști? Tu ar fi trebuit să îl și păzești.” Ce îi răspunde Dumnezeu? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ (10).

Îndată l-a dat în vileag și l-a pedepsit — nu atât pentru omor, cât pentru nerușinare, fiindcă Dumnezeu nu-l urăște atât pe păcătos, cât pe nerușinat. Și când Cain se căia, Dumnezeu nu l-a primit — fără îndoială, fiindcă el nu și-a mărturisit păcatul mai înainte. Ce spune Cain? Pedeapsa mea este mai mare decât aș putea-o purta (13). Ce îi răspunde Dumnezeu? Zbuciumat și fugar vei fi tu pe pământ (12). Astfel, i-a hotărât o pedeapsă grea, înfricoșătoare. „Nu te lipsesc de viață, spune, ca adevărul să nu fie dat uitării, ci fac din tine lege în care să poată citi toți, ca nenorocirea ta să nască filosofie.”

Și Cain a umblat peste tot ca o lege vie, ca un stâlp mișcător — tăcut, dar care, totodată, glăsuia mai răsunător decât orice trâmbiță. „Nimeni, spunea el, să nu facă ce-am făcut eu, ca să nu pățească ce pățesc eu.” A fost supus pedepsei din pricina nerușinării; a fost osândit pentru păcat deoarece nu l-a mărturisit, ci a fost dat în vileag cu el. Dacă și-ar fi spus păcatul mai înainte, și l-ar fi șters.

Dar ca să te încredințezi că într-adevăr așa stau lucrurile, uită-te cum un altul, mărturisindu-și păcatul mai înainte, și l-a șters. Să ne uităm la David, prorocul și împăratul… Acesta a căzut în preacurvie și în ucidere. A văzut, zice Scriptura (v. II Împ. 11, 2), o femeie frumoasă scăldându-se, și s-a aprins de dragoste pentru ea. Pe urmă, și-a și împlinit gândurile: iată că prorocul a căzut în preacurvie, mărgăritarul de mare preț a ajuns în noroi… Ce-a făcut Dumnezeu? L-a trimis la el pe Natan prorocul. Proroc se duce la proroc. Așa se întâmplă și cu doctorii: când un doctor se îmbolnăvește, are nevoie de alt doctor. La fel și aici. Un proroc a păcătuit, tot un proroc a adus doctoria.

Așadar, vine la el Natan și nu îl mustră îndată ce-i trece pragul, zicând: „Nelegiuitule, netrebnicule, preacurvarule, ucigașule! Câte cinstiri ai primit de la Dumnezeu, și ai călcat porunca Lui!” N-a zis nimic de acest fel, ca să nu-l facă nerușinat, fiindcă darea în vileag a păcatelor îl stârnește pe cel ce a păcătuit spre nerușinare. Așadar, Natan vine la David și plăsmuiește o poveste cu o pricină de judecat. Ce spune? „Împărate, am o plângere pentru tine. Erau doi oameni: unul bogat, altul sărac. Bogatul avea o turmă și mulți boi, pe când săracul avea numai o oiță, care bea din ulceaua lui, mânca la masa lui și dormea la sânul Iui.” Aici prorocul arată iubirea soțului față de soție. „A venit însă la bogat un oaspete, și bogatul s-a zgârcit să dea din avutul său, a luat oaia săracului și a tăiat-o” (v. II Împ. 12, 1-4).

Vezi cum Natan plăsmuiește povestea ascunzându-și cuțitul de chirurg duhovnicesc? Dar împăratul ce zice? Crezând că osândește pe altcineva, îndată a rostit hotărârea sa. Așa sunt oamenii! Cu plăcere și repede alcătuiesc și rostesc osândă împotriva altora. David ce zice? Viu este Domnul! Omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte, și pentru oaie trebuie să întoarcă împătrit (5-6).

Dar Natan ce face? Nu stă să ungă mult rana, ci o descoperă îndată și o crestează foarte repede, ca să nu se micșoreze durerea. Tu ești omul care a făcut aceasta. Dar împăratul ce spune? Am păcătuit înaintea Domnului. N-a zis: „Cine ești tu ca să mă mustri? Cine te-a trimis ca să vorbești cu atâta cutezanță? Cum ai îndrăznit să spui așa ceva?” N-a zis nimic de acest fel, ci și-a recunoscut păcatul și a zis: Am păcătuit înaintea Domnului.

Dar Natan ce-i răspunde? Și Domnul a ridicat păcatul de deasupra ta (13). „Tu te-ai osândit singur, eu te slobozesc de osândă; tu ai recunoscut fără prefăcătorie, și ți-ai șters păcatul; tu te-ai supus singur osândei, eu am nimicit hotărârea cea împotriva ta.”

Vezi cum s-a împlinit cuvântul Scripturii: Spune tu fărădelegile tale mai înainte, ca să fii îndreptățit? Ce este greu în asta, să-ți spui tu mai înainte păcatul?

Sfântul Ioan Gură de Aur

Abonați-vă la canalul nostru Telegram!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *