Selectați pagina

Agenţii economici nu apelează la instituţiile judecătoreşti din cauza perioadei lungi de așteptare a luării deciziilor

Agenţii economici nu apelează la instituţiile judecătoreşti din cauza perioadei lungi de așteptare a luării deciziilor

Companiile ce activează în domeniul construcțiilor spun că au avut cele mai multe conflicte de soluționat, circa 37%. Pe de altă parte, cea mai mică rată se înregistrează în sectorul de cercetare și dezvoltate, știință, notariat și consultanță. Datele se conțin într-un studiu organizat cu suportul Ministerului Economiei și Infrastructurii și al Băncii Mondiale, scrie bizlaw.md

Pe parcursul ultimilor doi ani, un respondent din cinci a menționat că a avut de soluționat conflicte cu autorităţi de stat sau parteneri, ponderea acestora fiind pratic la nivelul înregistrat și în ultimii ani. În mare parte, companiile, care au anumite conflicte, apelează la instanțele de judecată pentru a le soluționa. Peste 46% dintre antreprenori au spus că această practică le este comună. În același timp, 7 la sută au remarcat că au apelat la metode ilegale de soluționare a divergențelor.

Motivele principale pentru care agenţii economici nu apelează la instituţiile judecătoreşti este perioada lungă de așteptare a luării deciziilor, dar și prezența altor metode mai eficiente de soluționare a conflictelor.

Conform aceluiași sondaj, circa 41% din întreprinderile care au apelat în instanţele judecătoreşti au specificat că au rămas satisfăcute de procedurile și de rezultatele obținute, alte 24% au spus că nu sunt mulțumiți.

Soluţionarea conflictelor între întreprinderile din Republica Moldova se efectuează prin intermediul instanţelor judecătoreşti, conform prevederilor Codului de Procedură Civilă sau prin judecata arbitrală, conform Legii cu privire la arbitraj. Conflictele cu autorităţile de stat sunt reglementate de Legea contenciosului administrativ.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: