Selectați pagina

A ajuns şi la noi: În R. Moldova o anumită categorie de cetăţeni va fi supravegheată de către autorităţi prin utilaje electronice

A ajuns şi la noi: În R. Moldova o anumită categorie de cetăţeni va fi supravegheată de către autorităţi prin utilaje electronice

O anumită categorie de cetățeni și, eventual, alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova, vor fi urmărite de autorități la tot pasul prin intermediul sistemelor GPS/GPRS, utilajului telefonic fix sau mobil, datorită unei brățări

În Republica Moldova urmează să fie aplicat un sistem sofisticat utilizat în scopul probațiunii, prin care cetățenii eliberați de pedeapsa penală vor putea fi urmăriți de către autorități.

Potrivit Ministerului Justiției, „sistemul constă în supravegherea prin utilaje electronice a persoanei liberate de pedeapsa penală, în privința căreia au fost impuse obligațiuni sau restricții”.

Instituția precizează că monitorizarea se realizează prin sisteme GPS/GPRS, utilaj telefonic fix sau mobil, iar persoanei supravegheate i se instalează brățară specială la picior sau la mână.

Ministerul Justiției dă asigurări că aplicarea și dezvoltarea acestui sistem oferă avantaje sociale, economice și juridice.

Prezentarea oficială a noului sistem are loc azi la sediul Ministerului Justiției.

Sursa: sputnik.md

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *