Selectați pagina

2% din angajatori nu şi-au onorat obligaţia de a prezenta carnetele pentru scanare în termenele stabilite

2% din angajatori nu şi-au onorat obligaţia de a prezenta carnetele pentru scanare în termenele stabilite

Casa Naţională de Asigurări Sociale a finalizat la 15 decembrie 2018, procesul de scanare a datelor din carnetele de muncă pentru a completa conturile persoanelor asigurate cu informaţia privind stagiul de muncă realizat până la 1 ianuarie 1999. 98% din agenţii economici publicaţi în Monitorul Oficial care urmau să prezinte la CNAS carnetele de muncă pentru scanare au făcut acest lucru, fiindu-le ulterior returnate în termen. 2% din angajatori nu şi-au onorat obligaţia de a prezenta carnetele pentru scanare în termenele stabilite.

Solicitată de IPN, Clara Sorocean, şefa Direcţiei evidenţa individuală a contribuabililor CNAS a declarat, în contextul neprezentării carnetelor de către agenţii economici, că acestea pot fi prezentate de persoanele fizice oricând, fără a exista un termen limită stabilit în acest sens. Persoanele fizice le pot prezenta la oficiul CTAS unde îşi au viza de reşedinţă. După ce se face scanarea imediat acestuia i se va returna documentul. Totodată, conform hotărârii Guvernului, angajatorii cărora li s-au întors carnetele de muncă ale angajaţilor urmau, până la 28 decembrie 2018, să le înmâneze angajaţilor.

După ce primesc carnetele de muncă de la angajatori, angajaţii sunt obligaţi să le păstreze pentru că înscrierile din acest document îşi păstrează valabilitatea şi pot fi utilizate la necesitate. De exemplu, carnetele pot fi utilizate în cazul în care persoana are necesitatea de a confirma activitatea de muncă într-un anumit domeniu care are impact asupra salariului. În caz de pierdere a carnetului de muncă, la ieşirea la pensie persoana poate prezenta alte documente confirmative pentru confirmarea stagiului de cotizare, cum ar fi ordinul de angajare şi de eliberare în cadrul instituţiei în care a lucrat şi alte documente prevăzute de cadrul normativ în vigoare.

Potrivit Clarei Socrocean, CNAS a scanat informaţia din carnetele de muncă în scopul de a completa conturile personale ale persoanelor asigurate pentru stabilirea ulterioară a pensiei. „În condiţiile în care carnetul de muncă va fi înmânat persoanei asigurate, până la ieşirea la pensie se poate întâmpla orice cu el. Scanarea carnetelor se face pentru a asigura cumva o siguranţă persoanei”. Informaţia scanată va fi ulterior citită şi introdusă în contul personal al persoanei asigurate. Respectiv, aşa cum persoana îşi poate vizualiza datele din cont privind contribuţiile achitate după 1 ianuarie 1999, la fel va fi posibil ulterior de vizualizat datele din carnetul de muncă despre activitatea de muncă până la 1 ianuarie 1999.

„Planificăm către finele anului 2019 informaţia să fie citită şi introdusă în contul personal de asigurări sociale pentru ca ulterior să fie folosită pentru calcularea pensiei viitoare cu ajutorul calculatorului de pensii online. Totodată va fi posibilă depunerea cererii electronice pentru stabilirea pensiei online, exact cum sunt e-cererile pentru indemnizaţiile adresate familiilor cu copii”, a spus Clara Sorocean.

Carnetele de muncă sunt retrase din circulaţie din ianuarie 2019.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *