Selectați pagina

1.200 de persoane la un marş în favoarea orei de religie desfăşurat la Suceava

1.200 de persoane la un marş în favoarea orei de religie desfăşurat la Suceava

Peste 1.200 de oameni au participat duminică, la Suceava, la un marş în favoarea prezenţei orei de religie în şcoală, informează corespondentul ActiveNews.

Anunţat pe facebook şi în câteva parohii din zonă, la marş s-au adunat oameni din Suceava, dar şi din Gura Humorului, Rădăuţi, Fălticeni sau Câmpulung.

Oamenii prezenţi la marş au avut bannere pe care se putea citi: „Biserica Ortodoxă este mama neamului românesc”, „Religia în şcoală, prioritate naţională” sau „Poporul român s-a născut ortodox creştin”.

Participanţii au mărşăluit pe traseul Biserica Sfântul Dumitru – Casa de Cultură – Biserica Sfânta Înviere – Biblioteca Judeţeană – Magazinul Bucovina – Palatul de Justiţie – Parcul Universităţii – Spitalul Judeţean şi retur.

Evenimentul a fost organizat Alianţa Bucovina Ortodoxă, for format din mai multe ONG-uri: Bucovina Profundă, APOR-Suceava, Asociaţia Sfinţii Ioachim şi Ana, ASCOR Suceava, Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, Fundaţia IPAMIA, Asociaţia Kozaciok, Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni- Suceava, Asociaţia ProVita Bucovina, Asociaţia Sfântul Ioan cel Nou.

 

1 Comentariu

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ne găseşti şi pe: