Rugăciunea Sfîntului Vasile cel Mare

Stiu, Doamne, că cu nevrednicie mă împărtăsesc cu preacurat Trupul Tău, si cu scump Sângele Tu, si sunt vinovat, si osânda îmi manânc si-mi beau, nesocotind Trupul si Sângele Tau, al Hristosului si Dumnezeului meu; ci întru îndurarile Tale nadajduind, ma apropriu la...

Rucăciune a creştinilor ortodocşi pentru vremurile de acum

Izbăveşte-mă, Doamne, de ademenirea mîrşavului şi vicleanului antihrist, timpul căruia se apropie, şi mă adăposteşte de mrejele lui în pustia tainică a mântuirii Tale. Dă-mi tărie şi bărbăţie neclintită să mărturisesc numele Tău cel sfînt, să nu dau îndărăt de frica...

Rugăciune către Sf. Apostol Andrei

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua, cu...

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina

O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către...

Sf. Nicolae Velimirovici: Rugăciunea pentru vrăjmași

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut...

Cuviosul Paisie Aghioratul: Rugăciunea pentru bolnavi

– Gheronda, acum că sunt bolnavă, ce să fac din îndatoririle mele duhovniceşti? – Pe cât poţi, să psalmodiezi încet sau să zici Rugăciunea lui Iisus şi să ceri de la Dumnezeu sănătatea ta şi a celorlalţi oameni, pe care – fiind bolnăvicioasă – poţi să-i simţi mai...

Rugăciune către Sf. Nectarie

„Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: „Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si…. Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne,...

Rugăciunea părinților pentru luminarea minţii copilului

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, luminează minţile copiilor noştri cu harul Tău cel dătător de viaţă. Tu, Care dai celor înţelepţi înţelepciunea şi celor pricepuţi priceperea, trimite peste ei Duhul Tău cel Sfânt, dătătorul înţelepciunii, al cunoştinţei şi...
Pagina 1 din 512345